Scandal la Casa de Cultură a Studenţilor din Piteşti. Director, reţinut de poliţişti pentru relaţii cu o minoră

Data:

Share post:

Directorul unei case de cultură din Piteşti, în vârstă de 42 de ani, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore după ce ar fi avut relaţii sexuale, în repetate rânduri, o minoră în vârstă de 17 ani, care frecventa programele instituţiei.

Potrivit poliţiştilor, cercetările au pornit, inițial, de la o sesizare a unei tinere, privind faptul că ar fi fost agresată fizic de o femeie. Surse apropiate anchetei susţin că soţia bărbatului în vârstă de 42 de ani a agresat-o, din gelozie, pe adolescenta în vârstă de 17 ani, fapt ce a determinat-o pe fată să reclame relaţia autorităţilor.

Aceleaşi surse susţin că este vorba despre Casa de Cultură a Studenţilor din Piteşti.

„Ulterior, prin administrarea de probatoriu, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor, constând în aceea că în perioada decembrie 2023 – mai 2024, un bărbat de 42 de ani, din Pitești, ar fi întreținut raporturi sexuale cu tânăra în cauză, abuzând de încrederea și autoritatea conferite de calitatea sa de director al unei instituții publice de educație non-formală, instituție unde minora frecventa mai multe cursuri”, transmite IPJ Argeş.

Reținut de polițiști pentru viol asupra unui minor

Bărbatul în vârstă de 42 de ani a fost reţinut de poliţişti, luni.

„În ziua de 22 iulie a.c., bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Pitești, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, în baza unui mandat de aducere emis în cauză.

După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 23 iulie a.c., să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, mai arată poliţiştii.

CITEŞTE ŞI: 

Tânără de 25 de ani, ucisă de fostul soţ din cauza geloziei

Articole similare

Cum sărbătoresc oamenii din Europa de Est ziua Sfântului Nicolae și ce diferențe există față de România

Sfântul Nicolae este celebrat diferit în Europa Centrală și de Est: de la Krampus în Ungaria și Slovacia,...

Tradiții ciudate de Moș Nicolae: de la vrăjitoare la demoni

Moș Nicolae este sărbătorit pe 6 decembrie în numeroase țări, fiind recunoscut drept protector al copiilor și aducător...

De ce companiile investesc în identificarea prin radio-frecvență pentru a reduce risipa

În economia globală actuală, viteza și precizia sunt esențiale. De la pachetele personale la containerele transcontinentale, fiecare articol...

„Slatina de poveste” pe contracte de partid: Firma mamei unui liberal încasează banii, iar primarul De Mezzo „urlă” la comercianții care reclamă prețurile uriașe

Primăria Slatina plăteşte peste 53.000 euro, pentru organizarea Târgului de Crăciun, unei firme deţinute de mama unui coleg...