Simona Halep a fost ajutată de un prinț. Critici dure pentru judecătorii de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv

Data:

Share post:

Un prinț de origine română a ajutat-o la începutul carierei în tenis pe Simona Halep. După scandalul de dopaj, prințul crede că Simona este un sportiv curat, care nu s-a dopat niciodată și care a reușit o performanță deosebită în tenis, locul unu mondial, doar prin muncă.

Prințul Dimitrie Sturdza este un om de afaceri care spune că a ajutat-o foarte mult pe Simona Halep, la începutul carierei sale în tenis.

El a explicat de ce este bine pentru un sportiv să semneze contracte de sponsorizare cu branduri foarte importante de haine sau de încălțăminte.

”Pe ea am ajutat-o împreună cu fratele meu, care are o bancă. Am finanțat-o la început. Ca să poată să iasă mai ușor din țară și să participe la turnee. Apoi a devenit foarte bună și a avut contracte publicitare prin prietenul meu, domnul Ion Țiriac. I-a adus contracte foarte, foarte bune. Sunt foarte importantele contractele astea pentru că nu știi cât timp poți să joci. Nadal, Federer, Djokovici, Murray deja nu mai pot să joace… Trebuie să câștigi banii tăi pentru că ajungi să nu mai joci tenis”, a spus prințul Dimitrie Sturdza.

”Este o mare măgărie ce se întâmplă”

Scandalul de dopaj în care este implicată Simona Halep a fost explicat de prințul Dimitrie Sturda, ca fiind o mare ”măgărie”.

Acesta crede în onoarea tenismenei din România, care a reușit să facă performanță adevărată în lumea tenisului mondial.

”Sunt convins că Simona Halep este o fată curată, onestă și cred că niciodată n-ar face o așa treabă! Asta s-a întâmplat în America! Uitați-vă acolo, când mănânci o carne, un steak texan. Toate vitele astea sunt crescute cu doping, cu chimicale. Cine știe ce-a mâncat domnișoara Halep?! Sunt convins că nu a luat absolut nimic, mai ales că juca foarte bine! A câștigat nu știu câte meciuri înainte de US Open și a fost controlată cu două zile înainte. Știți unde este problema foarte mare? Jucătorii când merg la restaurante au frică să mănânce că poate avea substanțe interzise. Nu cred că sunt jucători care vor să se dopeze, mai ales că sunt incredibile controalele!”, a comentat prințul Sturdza.

Toți sunt niște închistați

Prințul a mai pomenit de scandalul de dopaj în care a fost implicată și gimnasta Andreea Răducan. El s-a implicat activ în acest caz și chiar a fost prezent la Tribunalul Sportiv de la Lausanne, la audierile din acest proces.

Din acest motiv, mai spune prințul Sturdza, aceste instanțe sunt compuse din oameni închistați, care ”nu sunt buni de nimic”.

”Sunt niște măgari cu toții, d-aia! Au nevoie să-și justifice locul lor bine plătit în comitetul ăla… Sunt și oameni onești acolo, dar majoritatea nu sunt buni la nimic! Eu am ajutat-o, de exemplu, pe Andreea Răducan cu tot procesul de la Lausanne, după ce-a fost depistată pozitiv la Jocurile Olimpice de la Sydney. Nici n-au vrut să ne bage în seamă, sunt închistați!”, a mai spus prințul Sturdza, citat de GSP.

Articole similare

Scutul Aegis de la Deveselu, activat împotriva rachetelor iraniene: MApN anunță risc minim pentru România

Escaladarea violentă a conflictului din Orientul Mijlociu a pus în alertă structurile de apărare de pe întreg globul,...

Misiune contracronometru în noroi: Tânăr salvat cu tractorul și elicopterul SMURD după un accident de ATV în Bălteni (FOTO&VIDEO)

Un tânăr în vârstă de 37 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu...

„Plimbare” cu dosar penal: O tânără de 18 ani din Dolj a furat mașina fratelui său și a plecat la drum fără permis

O tânără în vârstă de 18 ani, din comuna doljeană Unirea, este cercetată penal după ce a fost...

Schimbare de ștafetă la Prefectura Olt: Emil Albotă a depus jurământul (VIDEO)

Emil Albotă a depus, luni, jurământul în funcţia de prefect de Olt, în cadrul unei ceremonii care s-a...