Simona Halep dă în judecată firma care a produs suplimentul contaminat din cauza căruia a fost suspendată

Data:

Share post:

​În așteptarea verdicului de la TAS pentru o reducere a suspendării de patru ani primită în cazul de dopaj, Simona Halep a dat în judecată firma candiană care a produs suplimentul contaminat și cere daune uriașe.

Fosta lideră mondială a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentul nutritiv despre care se crede că a dus la suspendarea sa pentru dopaj, care i-ar putea încheia cariera, anunță Reuters.

Simona Halep solicită despăgubiri de peste 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, care funcționează ca Schinoussa Superfoods, după ce a fost testată pozitiv la Roxadustat în timpul US Open 2022. Halep solicită de asemenea despăgubiri punitive, într-un proces intentat la tribunalul de stat din Manhattan, New York.

Compania, cu sediu în Scarborugh (Ontario), nu a dorit să ofere detalii presei. Fondatorul acesteia declara însă în luna octombrie că Halep caută un țap ispășitor, iar compania Quantum a fost transformată în „vinovatul de serviciu”.

Pentru moment, nici avocații Simonei Halep nu au oferit mai multe detalii despre procesul din SUA.

Halep a fost suspendată 4 ani pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis

Vestea că Simona Halep a fost suspendată provizoriu pentru dopaj a apărut vineri, 21 octombrie 2022. Cazul Simonei a fost judecat de către Sport Resolutions, tribunal independent din Londra care gestionează dosarele de dopaj din sportul alb.

Halep a fost suspendată 4 ani pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP): prezenţa şi uzul substanţei roxadustat în mostra de urină colectată în urma unui test antidoping efectuat la US Open 2022 (1) și neregularităţile din paşaportul său biologic (2).

Simona mai are o singură cale de atac: Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Halep a fost audiată de TAS în perioada 7-9 februarie 2024.Curtea elvețiană a precizat că fosta lideră WTA a cerut ca decizia Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) să fie anulată şi sancţiunea sa „să fie redusă”.

Dacă suspendarea de 4 ani va fi menținută, atunci fosta lideră WTA ar putea reveni teoretic pe terenul de tenis pe 6 octombrie 2026. La acel moment, Halep ar urma să aibă 35 de ani.

Pe 29 august 2022, Simona Halep avea să dispute ultimul meci oficial din circuitul mondial. La US Open, în runda inaugurală, sportiva noastră era învinsă surprinzător de Daria Snigur (locul 124 WTA la acel moment, venită din calificări), potrivit HotNews.

Articole similare

Schimbările de la Prefectura Olt, oficializate de Guvern

Ședința Guvernului României din 29 aprilie 2026 a adus modificări de substanță în structura administrativă a județului Olt....

Pericol în parcurile din Slatina: Un copil a ajuns la spital după ce s-a rănit grav într-un leagăn

Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina, unde un băiat a...

Prefect de la PNL şi subprefect USR, numiţi de Bolojan

Schimbări la Prefectura Olt. Guvernul Bolojan numeşte un nou prefect şi un nou subprefect. Potrivit unor surse, Ștefan Nicolae...

Ludovic Orban: PSD va pica între scaune în cazul alegerilor anticipate

Fostul lider PNL Ludovic Orban, consideră că, prin atitudinea sa, președintele României a încurajat PSD să-l atace pe...