Solde şi salarii mai mari anunţate pentru angajaţii MAI. Decizie anunţată după ce sindicaliştii au ameninţat cu proteste

Data:

Share post:

Ministerul de Interne a anunţat în această seară, că, de la 1 iunie, se aplică nivelul din Legea 153/2017 pentru solde şi salariile de funcţie, iar actualizarea sporurilor şi indemnizaţiilor va avea loc la prima rectificare bugetară.

”La iniţiativa ministrului afacerilor interne, Lucian Nicolae Bode, a avut loc astăzi, 30 mai 2023, la sediul MAI, o întâlnire de lucru intre conducerea ministerului si reprezentanţi ai sindicatelor din cadrul structurilor MAI. Discuţiile au fost purtate pe două paliere, respectiv componenta salarială şi cea referitoare la modificarea legii pensiilor militare”, a transmis, marţi seară, Ministerul de Interne, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, cu privire la componenta salarială s-a convenit ca, începând cu data de 1 iunie 2023, pentru soldele şi salariile de funcţie să fie aplicat nivelul acestora astfel cum este prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2022.

”Acest lucru înseamnă că soldele şi salariile de funcţie vor fi majorate la nivelul acestora prevăzut de lege pentru anul 2022, începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie, care se plătesc în luna iulie 2023. Referitor la indemnizaţii/sporuri şi celelalte drepturi care compun veniturile salariale ale personalului militar şi poliţiştilor din cadrul MAI, s-a convenit ca acordarea acestora în integralitate, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, să fie avută în vedere la prima rectificare bugetară din acest an”, a mai transmis instituţia.

Discuţii cu privire la pensii

De asemenea, s-a discutat despre legea pensiilor militare, proiect de act normativ aflat în dezbatere în Parlament.

”Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a informat reprezentanţii sindicatelor prezenţi la întâlnire de faptul că va susţine toate amendamentele formulate şi asumate de instituţiile din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, amendamente cu care sindicatele din MAI sunt de acord. Conducerea Ministerului Afacerilor Interne îşi reafirmă disponibilitatea la dialog cu reprezentanţii sindicatelor de la nivelul structurilor ministerului pentru a găsi soluţii care să poată fi aplicate pentru rezolvarea tuturor problemelor existente în sistem, de la cele legate de salarizare până la cele de ordin logistic sau de condiţii de muncă”, a mai transmis ministerul.

Sindicaliştii ameninţau cu blocarea penitenciarelor

Federația PUBLISIND și Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor au transmis ieri că polițiștii de penitenciare vor începe de miercuri blocarea penitenciarelor prin “exces de zel” și refuzul de efectuare a orelor suplimentare. Metoda excesului de zel a fost preferată pentru că polițiștii de penitenciare nu au dreptul la grevă.

În schimb, metoda ocolitoare a grevei și anume “excesul de zel” înseamnă respectarea cu strictețe a legilor, regulamentelor și procedurilor interne care blochează poliția penitenciară. Birocrația, lipsa de personal și precaritatea dotărilor pot determina ca prima activitate dintr-o pușcărie și anume “accesul angajaților în penitenciar” să dureze aproximativ 4 ore, activitate care în mod obișnuit durează aproximativ 45 de minute.

Articole similare

Se cere demisia prefectului Ștefan Nicolae după ce a participat la mitingul neautorizat al PNL Slatina

PSD Olt cere demisia noului prefect Ștefan Nicolae, chiar în ziua în care acesta a depus jurământul. Președintele PSD...

Tânăr din Olt în comă după ce a încercat să-şi pună capăt zilelor. S-a aruncat de la etaj

Tragedie în judeţul Olt. Un bărbat, în vârstă de 35 de ani, se zbate între viaţă şi moarte...

Un preot a primit acord pentru a candida din partea AUR la funcţia de primar

​Un preot din Suceava a solicitat și a primit acordul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru a candida la...

Femeie rănită în urma unui accident grav la Vâlcea

O femeie a ajuns astăzi la spital în urma unui accident grav petrecut în localitatea Călimănești, pe DN7,...