Strada pe care locuieşte Dana Budeanu, blocată ilegal (VIDEO)

Data:

Share post:

O stradă din zona Piața Romană, unde locuieşte şi Dana Budeanu, a fost închisă ilegal de cei care au apartamente în zonă cu o poartă și o barieră. Informaţiile au fost făcute publice de primarul Sectorului 1, Clotilde Armand. În plus, la intrare este montat un semn de circulație cu „Accesul Intezis/Cu execepția riveranilor”.

Potrivit datelor de pe Google Street, strada avea montată o poartă cel puțin din 2019, când avea și o gheretă, unde stătea un paznic. Între timp, ghereta a dispărut, fiind înlocuită și poarta cu una modernă.

Potrivit surselor PRESShub, în zona respectivă locuiește Dana Budeanu. Amendată de Poliția Locală Sector 1, Dana Budeanu a contestat sancțiunea în instanță.

„București, Sector 1. Anul 2023. Cineva și-a montat o barieră ilegal și a închis strada. Este de neînchipuit cum cineva își permite să închidă o stradă în centrul Capitalei. Se întâmplă la Romană, într-o zonă locuită de politicieni, influenceri și beizadele. Au construit o barieră automată ilegală, pe care au montat un girofar, și și-au făcut propriul mini- cartier, în disprețul legii.

Așa arată sfidare a bunului simț și ocuparea ilegală a domeniului public. Fosta administrație a tolerat această situație timp de mai mulți ani. Am cerut Poliției Locale să se deplaseze la fața locului să ia măsuri urgente pentru desființarea barierei. Trebuie să înțelegem cu toții că suntem egali în fața legii și că în Sectorul 1 nimeni nu mai poate lua domeniul public în proprietate pe persoană fizică, indiferent de numele sau calitatea sa”, arată primarul sectorului 1, Clotilde Armand, pe Facebook.

PRESShub a contactat-o pe Dana Budeanu. A răspuns asistenta sa, care inițial a spus că aceasta este într-o întâlnire. Apoi s-a răzgândit și a menționat că este plecată din țară, deci nu poate vorbi. Ne-a promis că va reveni cu un telefon.

Articole similare

„Rătăcit” în misiunea de control: Șeful IPJ a încercat să dea ordine la un post de poliție din alt judeţ

Un incident care amintește de comediile de situație, dar care ridică semne de întrebare asupra profesionalismului la nivel...

Craiova se transformă în tărâmul basmelor: Tot ce trebuie să știi despre Târgul de Paște 2026

Craiova își reconfirmă statutul de destinație turistică de top la nivel european, pregătind o ediție de neuitat a...

PSD, ultimatul pentru Bolojan: Creșteți pensiile cu 1.000 lei pentru 3.000.000 pensionari. Cade Guvernul?

PSD a lansat un ultimatum dur la adresa premierului Ilie Bolojan: majorarea pensiilor cu 1.000 de lei pentru...

Bolojan: Amendamentele PSD privind ajutoare mai mari la pensie au o retorică de tip AUR

Ilie Bolojan a vorbit despre bugetul pe anul 2026 și despre intenția PSD de a pune noi amendamente...