TEST ONLINE | La ce riscuri vă expuneţi în funcţie de cât alcool consumaţi

Data:

Share post:

Institutul Naţional de Statistică organizează în această perioadă Săptămâna Naţională a Testării AUDIT. Astfel, în intervalul 17-23 iunie, persoanele cu vârsta de peste 18 ani sunt aşteptate să îşi evalueze consumul personal de alcool la cel mai mare eveniment naţional – Săptămâna Naţională a Testării AUDIT.

„În perioada 17-23 iunie 2024, românii sunt invitaţi la Săptămâna Naţională a Testării Consumului Personal de Alcool, pentru a afla care este riscul asociat consumului lor de alcool şi să primească recomandări de la specialişti. Proiectul, aflat deja la a 5-a ediţie, este organizat de Asociaţia ALIAT pentru Sănătate Mintală, având ca parteneri principali Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), şi în Bucureşti cu sprijinul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) şi al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB)”, informează INS.

Testarea se va desfăşura online, pe www.testareaudit.ro, şi offline, în peste 300 de locaţii din toate judeţele ţării, marcate pe harta din platformă, unde peste 400 de evaluatori AUDIT şi specialişti ALIAT vor oferi informaţii şi recomandări timp de o săptămână.

Eveniment organizat la nivel naţional

Potrivit sursei citate, campania naţională va avea ca instrument principal chestionarul AUDIT, dezvoltat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pe care adulţii îl pot completa singuri, direct pe platformă, sau alături de un specialist/evaluator, în cel mai apropiat centru de testare din judeţul lor, pentru a afla dacă felul în care consumă alcool le pune sănătatea în pericol.

„Evenimentul va avea o amploare naţională, prin implicarea ca şi centre de testare AUDIT a serviciilor medicale aflate în coordonarea Direcţiilor Judeţene de Sănătate Publică din toată ţara, prin parteneriatul strategic încheiat cu Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Ministerul Sănătăţii”, arată aceeaşi sursă.

În Bucureşti, românii se vor putea testa şi în centrele înregistrate în platformă de partenerii suport: Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB).

O altă noutate anul acesta este testarea în rândul tinerilor, în campusurile universitare, cu sprijinul asociaţiilor studenţeşti din ţară, prin parteneriatul încheiat cu Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).

Sâmbătă, 22 iunie, echipele de voluntari şi specialişti ALIAT vor asigura testarea tuturor celor interesaţi pe Calea Victoriei, în cadrul evenimentului „Străzi Deschise” din Bucureşti.

„Săptămâna Naţională a Testării Consumului Personal de Alcool este un proiect care aduce informaţii valoroase pentru înţelegerea şi combaterea consumului riscant de alcool în România: vine în sprijinul oricărui român care doreşte să-şi evalueze într-un mod rapid, ştiinţific şi confidenţial consumul de alcool, oferindu-le celor care completează chestionarul posibilitatea de a descoperi din timp dacă se află la risc”, susţin organizatorii.

Testul Audit, urmat de o intervenţie scurtă, salvează vieţi – poate preveni 1 din 3 decese cauzate de consumul problematic de alcool, conform INSP, care arată că e nevoie de 282 de astfel de intervenţii scurte pentru a salva o viaţă în fiecare an.

Articole similare

Maşină condusă de un bărbat din Vitomireşti, implicată într-un accident în Vâlcea. Patru persoane rănite

Patru persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce un autoturism condus de un bărbat din Vitomireşti, judeţul Olt,...

Mircea Geoană huiduit pe scenă, la Ziua comunei Coloneşti din judeţul Olt

Secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, a fost huiduit la Coloneşti, în judeţul Olt, unde a participat la...

Bărbat muşcat de urs, într-o comună din Argeş

Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost muşcat de un urs, vineri seară, în comuna...

Incident grav în Slatina: O tânără de 20 de ani amenințată cu cuțitul, agresorul în arest preventiv (VIDEO)

O tânără în vârstă de 20 de ani din Curtişoara a fost ameninţată cu cuţitul într-un bloc din...