Tineri bătuți cu bestialitate de polițiști la un centru educativ (VIDEO)

Data:

Share post:

Doi poliţişti filmaţi în timp băteau un tânăr deţinut de la Centrul Educativ din Buziaş au fost puşi de procurori sub urmărire penală. Aceştia sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă. Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a dispus ca poliţiştii să fie cercetaţi sub control judiciar.

Conform unei înregistrări apărute în spaţiul public, luni după-amiaza, aproximativ 20 de tineri din Centrul Educativ Buziaş sunt scoşi în curtea instituţiei, lângă un gard. La un moment dat, un tânăr este luat din grup de doi poliţişti, care îl trântesc la pământ şi îl lovesc violent cu pumnii, picioarele şi bastoanele.

După ce i se aplică corecţia, tânărul este ridicat de poliţişti şi dus lângă colegii săi, după care unul dintre poliţişti se îndreaptă spre un alt tânăr din grup, îl ia de gât şi îl loveşte peste faţă. Sâmbătă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a anunţat că i-a pus sub acuzare pe cei doi poliţişti agresori, G.S. – agent şef principal şi Ş.A.G. – agent în cadrul Centrului Educativ Buziaş.

„În fapt, în sarcina inculpatului G.S. s-a reţinut că în data de 24.07.2023, în jurul orelor 16, în incinta Centrului Educativ Buziaş, pe fondul unui conflict verbal între persoanele internate, inculpatul ar fi aruncat-o la pământ pe persoana vătămată C.S. – persoană internată în Centrul Educativ Buziaş, apoi ar fi lovit-o cu mâna, cu tonfa din dotare şi cu genunchiul, în timp ce inculpatul Ş.A.G. ar fi ţinut-o imobilizată pe persoana vătămată C.S. în timpul agresiunii, provocându-i astfel leziuni care au necesitat 1 – 2 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Ulterior, inculpatul G.S. s-a deplasat către persoana vătămată V.I. – persoană internată în Centrul Educativ Buziaş, pe care ar fi prins-o de gât şi ar fi lovit-o cu palma peste faţă, nefiindu-i provocate leziuni care să necesite zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, spune Parchetul.

Cazul a fost semnalat de ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, care a postat pe Facebook înregistrarea cu bătăile administrate de cei doi poliţişti.

Articole similare

Incendiu la mănăstire, în ziua de Paşte. O călugăriţă a murit (FOTO&VIDEO)

O tragedie de proporții a lovit Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea, unde un incendiu violent a izbucnit în...

Fără lumini și reclame la păcănele: Caracal impune un regulament estetic dur pentru sălile de noroc

Primăria municipiului Caracal a lansat recent în consultare publică un proiect de hotărâre care vizează reglementarea drastică a...

Primarul Slatinei, la un pas să lovească un pieton pe trecere: Mario De Mezzo, filmat în timp ce conducea agresiv

Autoturismul condus de primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a fost filmat în timp ce depăşea o coloană de...

Tragedie pe centura Craiovei: Un bărbat din Olt a murit și trei pasageri, printre care doi copii, au ajuns la spital

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Dăneasa, judeţul Olt, a murit noaptea trecută în...