TRAGEDIE pe autostradă. Un pieton a fost spulberat de un autotren

Data:

Share post:

Un tânăr, în vârstă de 33 de ani, şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit de un autotren, în noaptea de duminică spre luni. Acesta încerca să traverseze ca pieton Autostrada Soarelui în zona localităţii Cernavodă.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat, printr-un comunicat de presă, că pe 1 aprilie, în jurul orei 1,10, poliţişti din cadrul Serviciului de Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi că pe Autostrada A2, în apropierea oraşului Cernavodă, s-a produs un accident rutier.

„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un bărbat, de 51 de ani, ar fi condus un ansamblu rutier format din autotractor şi semiremorcă şi ar fi lovit un pieton, respectiv un bărbat, de 33 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea autostrăzii. În urma accidentului rutier, pietonul a decedat”, se arată în comunicat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatele etilotest şi drugtest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Articole similare

Accident rutier pe Drumul Expres DEx12: Trafic restricționat pe sensul spre Pitești

Un accident rutier s-a produs, în această seară, pe Drumul Expres DEx12 în această după-amiază, în zona localității...

Nicolae Badea solicită dobândă de peste 100.000 de euro pentru împrumuturile acordate clubului Dinamo

Nicolae Badea și-a văzut recunoscute împrumuturile acordate clubului, inclusiv dobânzile, în timp ce statul român a pierdut dreptul...

Haos pe strada Sergent Major Dorobanțu: Slatina se sparge din nou pentru că „băieții” au uitat să monteze vanele

Locuitorii de pe strada Sergent Major Dorobanțu din Slatina trăiesc un deja-vu de coșmar. Deși artera a fost...

Schema fragmentării: Cum s-au cheltuit 440.000 lei pe stâlpi, vele şi umbrele în Slatina

O analiză a contractelor atribuite în anul 2025 scoate la iveală un mecanism financiar extrem de bine pus...