Un autocar cu români a ars ca o torţă pe o autostradă lângă Viena

Data:

Share post:

Un autocar la bordul căruia se aflau 60 persoane, cetăţeni moldoveni şi români, a luat foc pe autostrada de centură a Vienei – A21 -, în direcţia Vösendorf.

Autocarul se îndrepta din Spania spre România şi Republica Moldova. Din fericire, în urma incidentului, nicio persoană nu a avut de suferit.

Incidentul s-a petrecut luni, în jurul orei locale 14:00, iar în numai 10 minute autocarul a ars complet. Remorca autocarului a reuşit să fie decuplată şi a fost salvată de flăcări.

Pasagerii au fost escortaţi de poliţie la o benzinărie din apropierea locului producerii incidentului, fiind în aşteptarea unor mijloace de transport pentru a-şi continua traseul spre România şi Republica Moldova.

Conform informaţiilor preliminare oferite de către poliţie, autocarul ar fi avut numere româneşti, iar remorca acestuia avea numere de înmatriculare moldoveneşti, scrie NewsMaker, care a aflat ulterior că de fapt autocarul apraţinea unui cetăţean din Bălţi. Confuzia a venit ca urmare a faptului că autocarul care s-a făcut scum avea inscripţionat pe el numele companiei româneşti „Aliseb Tours”.

Reprezentanţii companiei de transport din România au negat însă, într-o declaraţie pentru NewsMaker, că ar avea în proprietate acest autocar şi spun că l-au vândut unui cetăţean moldovean încă din 2020. „Autocarul nu este proprietatea Aliseb Tours România. Acesta este vândut din anul 2020 către Ababii Roman din Bălţi, Republica Moldova. A fost radiat de pe firma noastră şi înscris pe firma administrată de Ababii Roman, cu sediul la Iaşi. Nu avem noi nicio implicare cu privire la acel autocar”, au declarat reprezentanţii companiei de transport pentru publicaţia din Republica Moldova.

Articole similare

Accident rutier pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. O persoană la spital (FOTO)

O persoană a ajuns la spital, vineri după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Expres Craiova-Piteşti,...

Scandal la Centrul Militar: Primarul De Mezzo, evacuat de un ofițer de la întâlnirea veteranilor

Prezent, joi, la o întrunire a filialei din Slatina a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria“, desfăşurat la...

Dezastrul de pe Grădiște în cifre oficiale: Pământul încă se mișcă spre case (VIDEO)

Monitorizarea de urgență și evaluarea pagubelor au devenit prioritățile autorităților pe strada Grădiște din Slatina, unde pământul continuă...

Panică în Argeș și Vâlcea din cauza unor bubuituri puternice: Explicațiile oficiale ale MApN

Locuitorii din județele Argeș și Vâlcea au trăit momente de teamă aseară, după ce o serie de bubuituri...