Un şofer băut din Slatina, s-a răsturnat cu maşina pe strada Vintilă Vodă

Data:

Share post:

Un tânăr în vârstă de 32 de ani, din Slatina, este cercetat penal după ce, seara trecută, băut fiind, s-a răsturnat cu maşina pe strada Vintilă Vodă din localitate.

Potrivit poliţiştilor, în eveniment a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Slatina, care, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune frontală cu un container ce conținea material antiderapant, răsturnându-se pe partea carosabilă.

CITEŞTE ŞI: PANICĂ într-un cartier din Constanţa! Oamenii au ieşit din case convinşi că vine un cutremur (VIDEO)

În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, transmite IPJ Olt.

Articole similare

Scutul Aegis de la Deveselu, activat împotriva rachetelor iraniene: MApN anunță risc minim pentru România

Escaladarea violentă a conflictului din Orientul Mijlociu a pus în alertă structurile de apărare de pe întreg globul,...

Misiune contracronometru în noroi: Tânăr salvat cu tractorul și elicopterul SMURD după un accident de ATV în Bălteni (FOTO&VIDEO)

Un tânăr în vârstă de 37 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu...

„Plimbare” cu dosar penal: O tânără de 18 ani din Dolj a furat mașina fratelui său și a plecat la drum fără permis

O tânără în vârstă de 18 ani, din comuna doljeană Unirea, este cercetată penal după ce a fost...

Schimbare de ștafetă la Prefectura Olt: Emil Albotă a depus jurământul (VIDEO)

Emil Albotă a depus, luni, jurământul în funcţia de prefect de Olt, în cadrul unei ceremonii care s-a...