Un tânăr din Olt, la spital după ce a fost atacat cu cuţitul în plină stradă. Agresorul, de negăsit

Data:

Share post:

O anchetă a fost deschisă de poliţiştii din Olt după ce, joi seara, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Potcoava, a fost bătut şi lovit cu cuţitul, pe o stradă din localitate.

Potrivit poliţiştilor un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din orașul Potcoava, în timp ce se deplasa pe strada Principală din localitate, ar fi fost agresat fizic de către o persoana necunoscută.

De asemenea, la fața locului s-a deplasat un echipaj medical care i-a acordat îngrijiri medicale tânărului, acesta fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Poliţiştii au deschis un dosar penal şi îl caută pe agresor.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, fiind continuate cercetările în vederea identificării persoanei, stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor legale”, transmite IPJ Olt.

Tatăl tânărului agresat a declarat, pentru Reporter 24, că incidentul s-a petrecut chiar în centrul localităţii. Bărbatul în vârstă de 25 de ani mergea către un magazin, când a fost interpelat de patru tineri, care se deplasau cu o maşină, în paralel cu acesta. Cei patru i-au cerut să meargă împreună să consume băuturi alcoolice, iar când acesta a refuzat, a fost agresat de doi dintre ei.
Tânărul a fost supus unei intervenţii chirurgicale, fiind în afara oricărui pericol.

Articole similare

Schimbările de la Prefectura Olt, oficializate de Guvern

Ședința Guvernului României din 29 aprilie 2026 a adus modificări de substanță în structura administrativă a județului Olt....

Pericol în parcurile din Slatina: Un copil a ajuns la spital după ce s-a rănit grav într-un leagăn

Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina, unde un băiat a...

Prefect de la PNL şi subprefect USR, numiţi de Bolojan

Schimbări la Prefectura Olt. Guvernul Bolojan numeşte un nou prefect şi un nou subprefect. Potrivit unor surse, Ștefan Nicolae...

Ludovic Orban: PSD va pica între scaune în cazul alegerilor anticipate

Fostul lider PNL Ludovic Orban, consideră că, prin atitudinea sa, președintele României a încurajat PSD să-l atace pe...