18 copii cazaţi la un complex turistic au ajuns la spital

Data:

Share post:

Mai mulţi copii cu vârste între 8 şi 13 ani cazaţi la un complex turistic din judeţul Braşov au avut probleme digestive. Din acest motiv a fost solicitată intervenţia ambulanţelor.

Din 39 de copii evaluaţi, 18 copii au fost duşi la spital pentru investigaţii suplimentare. ISU Braşov a transmis că iniţial au fost 11, apoi alţi 7 copii vor fi transportati la Spitalul Zărneşti pentru investigaţii medicale, de către o autospecială pentru transport personal şi victime multiple şi un echipaj SMURD.

”Până în acest moment, 18 copii au fost transportaţi la unităţi spitalicesţi pentru investigatii medicale suplimentare”, a transmis ISU Braşov.

La rândul lor, reprezentanţii IPJ Braşov au transmis că s-a deschis o anchetă în acest caz.

”Poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Bran au fost sesizaţi, prin apel 112, despre faptul că la un complex din comuna Moieciu, judeţul Braşov, mai mulţi copii, aflaţi într-o tabără organizată, ar fi prezentat simptome de toxiinfecţie alimentară. Până la acest moment, persoanele în cauză au beneficiat de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Braşov.

În continuare poliţiştii desfăşoară verificări în vederea stabilirii circumstanţelor în care a avut loc incidentul.

Articole similare

Scutul Aegis de la Deveselu, activat împotriva rachetelor iraniene: MApN anunță risc minim pentru România

Escaladarea violentă a conflictului din Orientul Mijlociu a pus în alertă structurile de apărare de pe întreg globul,...

Misiune contracronometru în noroi: Tânăr salvat cu tractorul și elicopterul SMURD după un accident de ATV în Bălteni (FOTO&VIDEO)

Un tânăr în vârstă de 37 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu...

„Plimbare” cu dosar penal: O tânără de 18 ani din Dolj a furat mașina fratelui său și a plecat la drum fără permis

O tânără în vârstă de 18 ani, din comuna doljeană Unirea, este cercetată penal după ce a fost...

Schimbare de ștafetă la Prefectura Olt: Emil Albotă a depus jurământul (VIDEO)

Emil Albotă a depus, luni, jurământul în funcţia de prefect de Olt, în cadrul unei ceremonii care s-a...