Un tânăr din Olt a fost arestat preventiv după ce a lovit un poliţist

Data:

Share post:

Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Valea Mare, a fost arestat preventiv după ce a lovit un poliţist care venise să-i ceară să facă linişte.

Potrivit IPJ, totul s-a petrecut pe data de 19 februarie,  în jurul orei 00.30, când polițiștii  au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar tulbura ordinea și liniștea publică în comuna Valea Mare, județul Olt.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Perieți care au identificat un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din localitate, care tulbura ordinea și liniștea publică prin producerea de zgomote la intensitate mare.

Tânărul a fost amendat cu 2.000 de lei, iar ordinea și liniștea publică a fost restabilită.

Ulterior, în jurul orei 02.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că aceeași persoană tulbură din nou ordinea și liniștea publică.

La vederea echipajului de politie, tânărul a avut un comportament agresiv, motiv pentru care polițiștii au procedat la imobilizarea și încătușarea acestuia, în vederea conducerii la unitatea de poliție pentru dispunerea masurilor legale.

În momentul încătușării, tânărul a lovit unul dintre agenții de poliție.

El a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile.

„În cauză, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, cercetările fiind continuate în vederea documentării activității infracționale și dispunerii de măsuri legale.

La data de 20 februarie 2023, în urma probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina a dispus reținerea tânărului, în vârstă de 29 de ani, din comuna Valea Mare, județul Olt, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

La data de 21 februarie 2023, tânărul a fost prezentat Judecătoriei Slatina care a admis propunerea parchetului și a dispus măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, față de acesta.

Tânărul a fost reintrodus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, transmite IPJ Olt.

Articole similare

Schimbările de la Prefectura Olt, oficializate de Guvern

Ședința Guvernului României din 29 aprilie 2026 a adus modificări de substanță în structura administrativă a județului Olt....

Pericol în parcurile din Slatina: Un copil a ajuns la spital după ce s-a rănit grav într-un leagăn

Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina, unde un băiat a...

Prefect de la PNL şi subprefect USR, numiţi de Bolojan

Schimbări la Prefectura Olt. Guvernul Bolojan numeşte un nou prefect şi un nou subprefect. Potrivit unor surse, Ștefan Nicolae...

Ludovic Orban: PSD va pica între scaune în cazul alegerilor anticipate

Fostul lider PNL Ludovic Orban, consideră că, prin atitudinea sa, președintele României a încurajat PSD să-l atace pe...