Tragedie la spital. Un pacient şi-a pus capăt zilelor

Data:

Share post:

Un pacient internat pe Secţia de Oncologie a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava a avut parte de o descoperire macabră marţi seară. Acesta şi-a găsit colegul de salon, în vârstă de 58 de ani, fără suflare în baie.

Bărbatul era internat la Secția de Oncologie de două săptămâni și acuza dureri extrem de mari. Acesta era în salon cu încă o persoană, iar marţi a plecat la baie în jurul orei 23:10, dar nu a mai revenit.

Colegul de salon a mers și el la baie după circa jumătate de oră și l-a găsit spânzurat.

Angajații spitalului au anunțat Poliția, care a demarat o anchetă. Din cercetări a reieșit că bărbatul se plângea de dureri insuportabile și spunea că viața nu mai are sens.

De altfel, se pare că nici nu era vizitat de rude sau apropiați, iar starea psihică, având în vedere și boala de care suferea, nu era prea bună. Ancheta Poliției urmează să stabilească exact tot cursul acestui eveniment

Articole similare

Reforma „Găurilor Negre”: Planul Guvernului pentru cele 22 de companii de stat care înghit miliarde

Statul român deține un portofoliu uriaș, format din 1.500 de companii, însă radiografia financiară a acestora este alarmantă....

Tragedie pe un șantier din Argeș: Muncitor din Olt, accidentat mortal de un buldoexcavator

O zi de muncă pe un șantier de modernizare a drumurilor s-a transformat într-o tragedie joi, 16 aprilie...

Bani europeni pentru spitalele din Oltenia: 5 ambulatorii din Olt, Vâlcea și Gorj vor fi modernizate

O veste importantă pentru pacienții din sud-vestul țării vine de la ADR Sud-Vest Oltenia, care a anunțat finanțarea...

Incendiu puternic pe Bulevardul Dacia din Craiova: Locatari evacuați de urgență (VIDEO)

Panică în această dimineață în municipiul Craiova, unde un incendiu violent a izbucnit la un apartament situat la...