Adolescenţi din Olt cercetaţi după ce au furat bare din fier, prelungitoare și cabluri electrice din două şcoli

Data:

Share post:

Patru adolescenţi, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, toți din orașul Piatra-Olt, au ajuns să fie cercetaţi penal după ce ar fi furat mai multe obiecte din două unităţi de învăţământ.

Potrivit reprezentanţilor Poliției Orașului Piatra-Olt în perioada 18-19 martie, 4 tineri ar fi pătruns, prin efracție, în incinta a două unități de învățământ, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, respectiv: bare din fier, prelungitoare și cabluri electrice.

„În urma probatoriului administrat, la data de 20 martie a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele celor patru tineri a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Ulterior, în ziua de 21 martie a.c., cei 4 tineri au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș care a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de aceștia”, au transmis reprezentanţii IPJ Olt.

Articole similare

Se întâmplă în România: Fostul primar, omagiat pe fațada instituției cu un tablou imens în care are un pahar de vin în mână

O situație neobișnuită a transformat sediul Primăriei Gogoșu, din județul Mehedinți, într-un loc al controverselor. Fațada instituției a...

Doliu la AJPIS Olt: S-a stins din viață Daniela Bălașa, șefa Serviciului Inspecție Socială

O veste cutremurătoare a îndoliat, în această dimineață, colectivul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Olt. Daniela...

Prefectura Olt anunţă documente în minus pentru șoferi: Cazierul judiciar nu mai este necesar la dosarul de permis 

Veste bună pentru cetățenii din județul Olt care se pregătesc să susțină examenul auto sau să își preschimbe...

Benzina și motorina depăşesc noi praguri: Cât a ajuns să coste un plin în România

Șoferii români se confruntă cu un nou val de scumpiri la stațiile de alimentare, prețurile carburanților menținându-se la...