Noi taxe de intrare la Water Park Craiova. Se pot face și abonamente care permit accesul nelimitat

Data:

Share post:

Începând din acest an, taxele de intrare la Water Park Craiova sunt modificate. Tarifele pornesc de la 20 de lei/ora și pot fi procurate chiar și abonamente lunare.   

Potrivit autorităților locale, ora de acces la bazin este taxată cu 20 de lei, iar cea de depăşire este de 5 lei/oră.

Serviciul de saună are tarif separat, accesul fiind, în acest caz, taxat cu 45 de lei pe zi. Cine vrea să combine sauna cu bazinul va plăti 45 de lei, dar are acces de două ore la bazin.

Pentru trei ore de acces la bazin, cumulat cu saună şi o tură la sala de fitness, taxa este de 60 de lei.

Au fost introduse, începând din acest an, și abonamente nominale, accesul fiind nelimitat. Un astfel de abonament costă 600 de lei şi este valabil 30 de zile, iar dacă se dorește și sauna, prețul este de 800 de lei.

CITEȘTE ȘI: ANAF va publica „lista ruşinii”. Ce firme sunt vizate

Mai mult, pentru o lună de acces nelimitat la bazine, la saună şi la sala de fitness, abonamentul costă 1.000 de lei.

Programul de funcţionare la Water Park este zilnic, între orele 08:00 – 22:00, cu excepţia sărbătorilor de Paşte, Crăciun şi 1 Ianuarie.

Accesul clienţilor este permis între orele 10:00 şi 22:00, în timpul sezonului rece, şi între orele 09:00 şi 22:00, în timpul sezonului cald. În zilele cu evenimente, programul complexului acvatic Water Park se prelungeşte până la ora 04:00.

Accesul la tobogane este permis între orele 11:00 – 19:00, în sezonul rece, şi între orele 09:00 – 20:00, în sezonul cald.

Accesul în incintă se face tot în baza unei brățări, realizată din material rezistent la apă (plastic, silicon etc).

Potrivit regulamentului de funcţionare al Craiova Water Park, însoţitorii cursanţilor au acces numai în spaţiul de aşteptare şi la grupurile sanitare, cu excepţia însoţitorilor copiilor minori sau cu dizabilităţi, cu vârsta până la 14 ani, cărora le este permis accesul şi la vestiare, în vederea echipării şi dezechipării.

Părăsirea definitivă sau temporară a perimetrului Water Park este echivalentă cu anularea brăţării de acces, fără nicio despăgubire sau rambursare a costului acesteia, cu excepția cazului în care persoana respectivă deţine un abonament care îi permite accesul.

Copiii sub 14 ani pot intra la Water Park doar dacă sunt însoţiţi de un adult şi sunt supravegheaţi pe toată durata şederii.

 

 

Articole similare

Sărbătoare în centrul Slatinei: Prefectura anunță programul manifestărilor de Ziua Națională

Autoritățile județene din Olt se pregătesc intens pentru a marca una dintre cele mai importante sărbători din calendarul...

Ludovic Orban: AUR s-a născut din propagandă și nemulțumirea oamenilor

Ludovic Orban, fost premier și consilier prezidențial, a declarat că „AUR s-a născut susținut de o propagandă care...

De la Eugen Ionescu la Dani Mocanu: Cum a transformat administrația De Mezzo cultura Slatinei în „bâlci” cu maneliști condamnați

Tradiția culturală a Slatinei, dedicată dramaturgului Eugen Ionescu, a fost abandonată de actualul primar Mario De Mezzo, care...

Dezvăluiri din culisele demisiei ministrului Apărării. Ludovic Orban: A existat o comunicare între Nicușor Dan și Ionuț Moșteanu

Ludovic Orban, liderul partidului Forța Dreptei și fost consilier prezidențial, a dezvăluit vineri seară, la Digi24, că a...