Cod galben de ninsori, vânt şi vreme deosebit de rece

Data:

Share post:

Meteorologii au emis astăzi o avertizare de tip cod galben pentru cantități însemnate de precipitații, ninsori și intensificări ale vântului.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie avertizarea va intra în vigoare în această seară, la ora 23.00 şi va fi valabilă până miercuri, la ora 10. În acest interval vremea va fi deosebit de rece și temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în noaptea de marți spre miercuri (4/5 aprilie), aria acestora se va restrânge către nord-est.

În regiunile sudice și sud-estice va ploua, iar la munte și în zonele mai joase de relief din nordul și centrul Moldovei, Transilvania şi Banat se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în sud-vest, 40-50 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, în sudul Olteniei și al Moldovei unde vitezele la rafală vor depăși 55-65 km/h și pe arii restrânse 70-75 km/h.

Mâine, de la ora 2.00, va intra în vigoare un cod portocaliu de ninsori abundente în Carpații Meridionali și sudul Carpaților Orientali în special la altitudini de peste 1400 m. Acesta va fi în vigoare până la ora 22, interval în care va ninge abundent (30-50 l/mp) și se va depune strat de zăpadă consistent în special la altitudini mai mari de 1400 m. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…60 km/h și vor fi perioade în care va fi viscol și vizibilitate scăzută.

Articole similare

Semnele care pot anunța un nou război mondial. Biblia cuprinde o parte dintre ele

Prezentul este marcat de două mari războaie, care ar putea duce la un conflict de amploare în lume....

Luptă strânsă la Primăria Sectorului 1. Armand, Tuță și Tudorache, în fruntea sondajelor

După prima săptămână a campaniei electorale, competiția pentru Primăria Sectorului 1 este extrem de intensă, cu trei candidați...

Orban a venit la Târgu-Jiu. Forța Dreptei Gorj are un nou lider

Robert Ștefan Chițu, medic epidemiolog, este noul președinte al partidului  Forța Dreptei Gorj, luându-i locul consilierului județean Gheorghe...

Regi ai romilor luaţi în vizor de Garda de Mediu. Topeau plumb în curte

Două imobile ale autointitulaților regi ai romilor Dorin și Daniel Cioabă au fost controlate de comisarii Gărzii de...