Colectare selectivă încurajată cu apă minerală şi bere

Data:

Share post:

Operatorul regional de salubritate din județul Covasna a găsit o metodă inedită prin care a reuşit să îi determine pe cetăţeni să adune deşeuri selectiv. Societatea a oferit câte o jumătate de litru de bere sau un litru de apă minerală în schimbul a 5 kilograme de sticlă predate.

Reprezentanţii companiei Tega spun că aproape 90 de tone de sticlă au fost colectate în cadrul unei acţiuni organizate în municipiul Sfântu Gheorghe din județul Covasna la sfârşitul săptămânii trecute. Potrivit conducerii societăţii, este o cantitate „record”.

„Este clar că oamenilor le place această campanie, deoarece de ani de zile vedem cum mulţi oameni aduc sticlă colegilor noştri care îi aşteaptă în diverse locaţii din oraş. La prima colectare de sticlă din acest an, acest lucru a însemnat 1.168 de persoane care au depus o cantitate record de sticlă, 89.711 kg, adică aproape 90 de tone de sticlă au fost colectate de către oamenii din Sfântu Gheorghe, ceea ce vorbeşte de la sine”, a declarat luni directorul societăţii Tega, Mathe Laszlo.

Potrivit conducerii societăţii, Tega a dat la schimb 15.272 de beri şi 2.536 de sticle de apă, cea mai mare cantitate de sticlă fiind colectată la punctul din zona Gării: 8.665 kg vineri şi 9.785 kg sâmbăta trecută.

În urma acţiunilor organizate anul trecut s-au adunat 124.585 kg de sticlă în municipiul Sfântu Gheorghe, din care 66.674 kg în luna martie. Următoarea acţiune de colectare de sticle va avea loc în cursul verii, la o dată ce va fi anunţată din timp, potrivit G4Media.

Articole similare

Schimbările de la Prefectura Olt, oficializate de Guvern

Ședința Guvernului României din 29 aprilie 2026 a adus modificări de substanță în structura administrativă a județului Olt....

Pericol în parcurile din Slatina: Un copil a ajuns la spital după ce s-a rănit grav într-un leagăn

Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina, unde un băiat a...

Prefect de la PNL şi subprefect USR, numiţi de Bolojan

Schimbări la Prefectura Olt. Guvernul Bolojan numeşte un nou prefect şi un nou subprefect. Potrivit unor surse, Ștefan Nicolae...

Ludovic Orban: PSD va pica între scaune în cazul alegerilor anticipate

Fostul lider PNL Ludovic Orban, consideră că, prin atitudinea sa, președintele României a încurajat PSD să-l atace pe...