Misiune contracronometru în noroi: Tânăr salvat cu tractorul și elicopterul SMURD după un accident de ATV în Bălteni (FOTO&VIDEO)

Data:

Share post:

Un tânăr în vârstă de 37 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu elicopterul SMURD, după ce a fost implicat într-un accident cu ATV-ul, pe un câmp din Bălteni.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că mobilizarea pompierilor, cadrelor medicale din cadrul Serviciul de Ambulanță Olt, a echipajului elicopterului SMURD Craiova, dar și sprijinul oferit de cetățeni au făcut posibilă salvarea unui bărbat rănit în urma unui accident cu ATV-ul, pe un câmp din comuna Bălteni.

Zona greu accesibilă și terenul mlăștinos au îngreunat intervenția, ambulanțele neputând ajunge la victimă. Cu ajutorul unei autoutilitare cu tracțiune integrală din cadrul ISU Olt, al unui tractor pus la dispoziție de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bălteni, al unui autovehicul de teren și al mai multor ATV-uri aparținând cetățenilor, echipajele au reușit să ajungă la pacient.

„Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a fost găsit conștient, prezentând paraplegie, traumatism la membrul superior drept și dureri toracice. Acesta a fost asistat medical la fața locului, imobilizat în salteaua vacuum și preluat de elicopterul SMURD, fiind transportat la UPU Craiova”, a declarat Băsăşteanu.

Articole similare

Reforma „Găurilor Negre”: Planul Guvernului pentru cele 22 de companii de stat care înghit miliarde

Statul român deține un portofoliu uriaș, format din 1.500 de companii, însă radiografia financiară a acestora este alarmantă....

Tragedie pe un șantier din Argeș: Muncitor din Olt, accidentat mortal de un buldoexcavator

O zi de muncă pe un șantier de modernizare a drumurilor s-a transformat într-o tragedie joi, 16 aprilie...

Bani europeni pentru spitalele din Oltenia: 5 ambulatorii din Olt, Vâlcea și Gorj vor fi modernizate

O veste importantă pentru pacienții din sud-vestul țării vine de la ADR Sud-Vest Oltenia, care a anunțat finanțarea...

Incendiu puternic pe Bulevardul Dacia din Craiova: Locatari evacuați de urgență (VIDEO)

Panică în această dimineață în municipiul Craiova, unde un incendiu violent a izbucnit la un apartament situat la...