Recorder: Primarul şi consilierii locali din Pieleşti (Dolj), alianţă transpartinică, pentru a acoperi lucrările neconforme la reţeaua de canal din comună

Data:

Share post:

Jurnaliştii de la Recorder au făcut o investigaţie în comuna Pielești din apropierea Craiovei, unde investițiile de infrastructură rurală finanțate din bani europeni au fost realizate de mântuială, iar rețeaua de canalizare s-a defectat înainte de inaugurare.

Astfel, șefa companiei locale de apă și canal a refuzat să preia investiția, fapt ce a făcut-o să intre în conflict cu primarul şi alţi consilieri locali.

În timp ce localnicii s-au branșat ilegal la rețea, canalizarea a început să refuleze și să emită mirosuri neplăcute.

Primarul Irinel Irimescu (PMP), aliat cu consilieri de la PSD și USR, a decis să o demită pe șefa companiei de apă și canal, care a semnalat problemele de la rețeaua de canalizare.

Însă ședința de consiliu local s-a transformat într-o scenetă desprinsă parcă din dramaturgia lui Caragiale.

Vezi video:

 

Articole similare

Viteză „de avion“ pe Drumul Expres: 217 km/h și permis suspendat

Un tânăr din comuna Godeni, judeţul Argeş, a rămas fără permisul de conducere şi a primit o amendă...

Agresiune sângeroasă la Caracal: Un tânăr de 25 de ani a ajuns în arest după un conflict spontan

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Fărcaşele, a fost reţinut de poliţişti după l-a bătut...

Restricții pe DJ 653: Drumul se închide la Radomirești pentru modernizarea căii ferate

Conducătorii auto care tranzitează sudul județului Olt trebuie să își planifice cu atenție deplasările în perioada următoare. Traficul...

Nicușor Dan, declarații incendiare despre Laura Codruța Kövesi: „Aș înclina să cred că s-au făcut abuzuri”

O nouă dezbatere privind integritatea sistemului judiciar din perioada în care Laura Codruța Kövesi a condus DNA și...