Un bărbat băut a lovit două maşini parcate, pe o stradă din Slatina. Ce alcoolemie avea

Data:

Share post:

Un bărbat în vârstă de 67 de ani, din Slatina, este cercetat penal după ce, miercuri, băut fiind a lovit cu autoturismul pe care îl conducea două maşini parcate.

Accidentul s-a petrecut pe strada Ecaterina Teodoroiu din Slatina.




Potrivit poliţiştilor, bărbatul nu s-ar fi asigurat corespunzător și ar fi acroșat două autoturisme parcate, ulterior părăsind locul evenimentului.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

„Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cosmin Lupu.

Articole similare

Poliţistul reținut de DNA, fiul unui lider PNL Olt. Tatăl ofițerului Georgescu, fost candidat cu trecut penal, poze cu Ştirbu şi Ciucă

Tatăl polițistului SICE Olt săltat de DNA Craiova, Iulian Alexandru Georgescu, este fruntaş PNL şi chiar a candidat...

Subcomisar din IPJ Olt, reținut de DNA: Ar fi pretins mită pentru a interveni pe lângă un magistrat

Un ofiţer din cadrul IPJ Olt – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) a fost reţinut de...

Olt: 30 de milioane de euro pentru drumuri. 125 km de asfalt nou în 2026

Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul pentru anul 2026, stabilind o strategie clară pentru modernizarea județului. Una dintre...

Peste 100 mc de material lemnos confiscați la Oboga și Vulpeni, în judeţul Olt

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat o amplă acțiune de control pentru combaterea delictelor...