Aviz pentru reluarea circulației rutiere la podul peste Olt dintre Drăgășani și Poganu

Data:

Share post:

Reprezentanţii DRDP Craiova au anunţat astăzi că a fost finalizată expertiza pentru punerea în siguranță, în vederea redeschiderii circulației rutiere, la podul peste Olt de pe DN 67B, dintre Drăgășani și Poganu.

Directorul Regional al DRDP Craiova, Calin Cosmin Petruț, a fost astăzi la podul peste râul Olt, pentru a decide lucrările ce trebuie executate în vederea redeschiderii circulației. Podul a fost închis pentru siguranța celor care îl foloseau.

„Am primit expertiza tehnică ce ne permite să reluăm circulația, cu anumite restricții, și după executarea unor lucrări specifice de punere în siguranță, expertul a decis ca circulația să se deschidă cu restricție de tonaj de 7.5 to, circulația rutieră se va desfășura pe un singur fir, alternativ, dirijată cu semafoare”, a transmis Calin Cosmin Petruț.
Lucrările ce urmează să fie executate pentru redeschiderea circulați sunt următoarele
– demolarea consolelor de trotuar, pe ambele sensuri,
– înlocuire rosturi de dilatație,
– montare parapete de siguranță pentru protecția pietonilor,
– montare mână curenta, pentru protecția pietonilor,
-refacere rampe pod.
„Voi pune o presiune permanentă pe constructor pentru a nu întârzia nici o zi finalizarea acestor lucrări, lucrări care vor începe în cel mai scurt timp. Colegii de la serviciul Investiții din cadrul DRDP Craiova au lansat în licitație publică „Serviciile de Proiectare, reactualizare proiect tehnic și asistență tehnică, pod nou DN67B km 119+236 peste râul Olt, cu termen de depunere a ofertelor 03.07.2023, pentru podul nou care se va realiza în proximitatea celui vechi”, a mai transmis şeful DRDP.

Articole similare

Slatina: Secția de Chirurgie Plastică a Spitalului Judeţean, modernizată

O nouă etapă în procesul de modernizare a infrastructurii medicale din județul Olt a fost marcată prin finalizarea...

Hoț „în deplasare”: Un bărbat din Arad a fost arestat după ce a furat un telefon în Craiova

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din judeţul Arad, a fost reţinut pentru 24 de ore,...

Oana Pellea, indignată de ceea ce a văzut în Piața Obor: „Tata nu se ocupă cu vânzarea de mici! Să vă fie rușine!”

Oana Pellea s-a arătat extrem de revoltată, după ce a văzut imaginea tatălui său în Piața Obor, unde...

Viteză „de avion“ pe Drumul Expres: 217 km/h și permis suspendat

Un tânăr din comuna Godeni, judeţul Argeş, a rămas fără permisul de conducere şi a primit o amendă...