Bâlci în uşa unui post de poliţie din Gorj

Data:

Share post:

IPJ Gorj a declanşat o anchetă internă după ce au apărut imagini în spaţiul public cu trei aparate de divertisment cu care tinerii se distrează prin lovirea cu pumnul a unui sac de box.

Cele trei aparate au fost puse chiar la intrarea în postul de Poliție al comunei Scoarța, din județul Gorj. Totul pentru că un bâlci era organizat în zonă.

Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj au deschis o anchetă pentru vedea ce s-a întâmplat și cum au ajuns cele trei aparate chiar la intrare în sediul poliției.

„Având în vedere imaginile postate pe o pagină de socializare, în care se observă trei aparate de box, utilizate în scop de divertisment, amplasate în fața Postului de Poliție Scoarța, precum și mai mulți stâlpi în marginea drumului național 67, ca urmare a organizării unei festivități locale, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj este abilitat să comunice următoarele:

Din verificări, polițiștii au stabilit că aparatele respective au fost depuse în acel spațiu pentru o scurtă perioadă de timp, în prezent fiind amplasate pe terenul unde va avea loc festivitatea.

Conducerea instituției a dispus efectuarea de verificări cu privire la legalitatea amplasării stâlpilor respectivi, iar în funcție de rezultatul acestora, vor fi dispuse măsurile legale care se impun“, a transmis conducerea IPJ Gorj într-un comunicat de presă.

Oamenii legii urmează să stabilească dacă s-au respectat toate prevederile legislative în vigoare cu privire la acest gen de activitate. În plus, activitățile desfășurate de-a lungul drumului național presupun o serie de autorizații speciale, ca să nu pună în pericol traficul.

Bâlci lângă sediul postului de poliție

Aparatele au fost puse în cadrul unor manifestări dedicate sărbătoririi localității. În zona în care se afla sediul poliției a fost amenajat un fel de parc de distracții. Problema este că evaziunea la acest gen de activități este foarte mare. Astfel, veniturile colectate la bugetul de stat sunt la un nivel redus.

 

Articole similare

Se întâmplă în România: Fostul primar, omagiat pe fațada instituției cu un tablou imens în care are un pahar de vin în mână

O situație neobișnuită a transformat sediul Primăriei Gogoșu, din județul Mehedinți, într-un loc al controverselor. Fațada instituției a...

Doliu la AJPIS Olt: S-a stins din viață Daniela Bălașa, șefa Serviciului Inspecție Socială

O veste cutremurătoare a îndoliat, în această dimineață, colectivul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Olt. Daniela...

Prefectura Olt anunţă documente în minus pentru șoferi: Cazierul judiciar nu mai este necesar la dosarul de permis 

Veste bună pentru cetățenii din județul Olt care se pregătesc să susțină examenul auto sau să își preschimbe...

Benzina și motorina depăşesc noi praguri: Cât a ajuns să coste un plin în România

Șoferii români se confruntă cu un nou val de scumpiri la stațiile de alimentare, prețurile carburanților menținându-se la...