Adolescentă din Olt răpită de un tânăr şi dusă într-o pădure. Bărbatul a fost reţinut de poliţişti

Data:

Share post:

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Dobrosloveni, a fost reţinut de poliţişti după ce, vineri, a răpit o adolescentă din localitate şi a dus-o într-o pădure.

Surse locale susţin că cei doi sunt de etnie romă şi erau concubini, dar se certaseră de ceva vreme. Bărbatul a vrut să o forţeze pe fată să se împace cu el.

Potrivit poliţiştilor, adolescenta în vârstă de 17 ani, în timp ce se afla în curtea locuinței părinților, din comuna Dobrosloveni, ar fi fost luată cu forța de către tânărul în vârstă de 28 de ani, din aceeași localitate, deplasându-se într-o direcție necunoscută.

Imediat, au fost alcătuite echipe mixte de căutare, formate din polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari, care au efectuat verificări.

Atât minora, cât și tânărul, au fost identificați într-o pădure din localitatea Reșca.

Bărbatul a fost reţinut şi urmează să fie prezentat unei instanţe cu propunerea arestării preventive pentru 30 de zile.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsirea de libertate în mod ilegal, fiind continuate cercetările în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor legale.

În urma probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, la data de 22 iulie a.c., pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

De asemenea, din cercetări a rezultat faptul că, în cursul aceleiași zile, tânărul i-a adresat minorei amenințări cu săvârșirea de infracțiuni, cercetările fiind extinse și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

La data de 22 iulie a.c., tânărul va fi prezentat Judecătoriei Caracal cu propuneri legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cosmin Lupu.

Articole similare

9 ani de închisoare pentru o femeie din Olt, care și-a ucis soțul cu un cuțit

Tribunalul Olt a condamnat-o la nouă ani de închisoare pe o femeie din județul Olt care, în iunie...

Ilie Bolojan îl acuză pe Sorin Grindeanu că a mințit despre lipsa colaborării PSD cu AUR

Premierul Ilie Bolojan îl acuză pe liderul PSD Sorin Grindeanu că a minţit atunci când a spus că...

Ilie Bolojan: Mulţi dintre cei care au votat pentru această acţiune a PSD nu sunt mulţumiţi. E instabilitate

Premierul Ilie Bolojan explică felul în care vor răspunde în zilele următoare forţele pro-democraţie, la asaltul AUR-PSD, prin...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură cu 253 de semnături împotriva lui Ilie Bolojan

Scena politică din România a atins punctul de fierbere astăzi, 28 aprilie 2026, odată cu depunerea oficială a...