Craiova lăsată fără apă, timp de o zi întreagă

Data:

Share post:

Municipiul Craiova rămâne fără apă, joi, în intervalul 9.00-18.00, potrivit unui anunţ remis de Compania de Apă Oltenia.

Potrivit surse citate, se întrerupe alimentarea cu apă potabilă, joi, 14 septembrie 2023, în municipiul Craiova, în intervalul orar 9.00 – 18.00, în vederea executării unor lucrări urgente și absolut necesare pentru asigurarea alimentării cu apă la parametri optimi.

Vor fi afectați de oprire utilizatorii din zona delimitată de străzile Spania – Împăratul Traian – Sărarilor – Mircești – Henri Coandă – Putnei – Spania.

„Atenționăm utilizatorii de apă potabilă din zonele menționate că, din cauza manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calității apei potabile din punct de vedere al turbidității şi culorii. La apariția acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei. Compania de Apă Oltenia S.A., prin Laboratoarele de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcțiune a sistemului de distribuție. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumim pentru înțelegere”, transmite Compania.

Articole similare

Accident rutier pe Drumul Expres DEx12: Trafic restricționat pe sensul spre Pitești

Un accident rutier s-a produs, în această seară, pe Drumul Expres DEx12 în această după-amiază, în zona localității...

Nicolae Badea solicită dobândă de peste 100.000 de euro pentru împrumuturile acordate clubului Dinamo

Nicolae Badea și-a văzut recunoscute împrumuturile acordate clubului, inclusiv dobânzile, în timp ce statul român a pierdut dreptul...

Haos pe strada Sergent Major Dorobanțu: Slatina se sparge din nou pentru că „băieții” au uitat să monteze vanele

Locuitorii de pe strada Sergent Major Dorobanțu din Slatina trăiesc un deja-vu de coșmar. Deși artera a fost...

Schema fragmentării: Cum s-au cheltuit 440.000 lei pe stâlpi, vele şi umbrele în Slatina

O analiză a contractelor atribuite în anul 2025 scoate la iveală un mecanism financiar extrem de bine pus...