Dănuț Lupu a fost dat în urmărire națională. Fostul internaţional este plecat din ţară

Data:

Share post:

Dănuț Lupu a fost dat în urmărire naţională după ce a fost condamnat cu executare pentru conducere fără permis.

Fostul mare internațional a fost condamnat la închisoare cu executare după ce a condus fără permis în repetate rânduri. După primirea sentinței, Lupu trebuia să se prezinte în termen de 6 ore la penitenciarul Rahova. Fostul team-manager al lui CS Dinamo este plecat din țară și nu se poate prezenta la termen, motiv pentru care Poliția Română l-a dat în urmărire națională.

„Împotriva celui în cauză, Judecătoria Cornetu a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.134 din 02.10.2023, fiind condamnat la o pedeapsă de 7 luni și 10 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, se arată pe site-ul polițiaromana.ro.

„Până la urma urmei, nu am omorât pe nimeni, nu am furat bani, nu m-au prins drogat, nu m-au prins băut. Astea sunt legile în România, nu avem ce face. Eu le respect, dacă ei au considerat că sunt un pericol public nu am ce să fac.

Eu trebuie să mă predau, acum, în 6 ore, Pe undeva, poate, nu știu dacă am făcut bine sau rău. Eu sunt plecat de o săptămână din țară, am să mă întorc sâmbătă sau duminică și am să mă întorc să fac ce îmi cere statul.

Dacă eu sunt plecat și dovedesc că am plecat să-mi fac niște analize. Eu cred că sănătatea omului e mai importantă ca orice. N-am spus că fug, n-am spus că nu accept. Dar voi veni sâmbătă sau duminică, Când voi veni, mă vor aștepta cu flori la aeroport. Glumesc acum”, a declarat Dănuț Lupu, în exclusivitate pentru FANATIK.

Articole similare

Elanul revine în România: Moment istoric, după două secole de absență

România marchează o etapă fundamentală în conservarea biodiversității prin reintroducerea elanului în habitatul său istoric. Regia Națională a...

Dosare penale și percheziții în Olt și Dolj: Mii de țigarete de contrabandă căutate de anchetatori (VIDEO)

Polițiștii desfășoară trei percheziții în județul Olt într-un dosar de contrabandă și produse contrafăcute, acțiunile făcând parte din...

Scandal în altar: Bătaie între „preoți” în timpul slujbei într-o biserică privată din Târgu Jiu

Duminică dimineața, liniștea unei slujbe religioase dintr-o biserică privată din Târgu Jiu a fost spartă de un conflict...

Nicușor Dan, discuții cu PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile: întâlnire tehnică de peste două ore

Președintele Nicușor Dan a avut luni întâlnire cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților de peste...