Gregorian Bivolaru a fost arestat în Franța pentru viol și trafic de persoane

Data:

Share post:

Gregorian Bivolaru a fost arestat în Franța, alături de 40 de membri ai unei secte internaționale de yoga tantrică. El este acuzat, printre altele, de trafic de persoane, viol și constituire a unui grup infracțional organizat care răpea oameni.

În toată Franța, 175 de polițiști au fost mobilizați marți pentru o operațiune coordonată de Oficiul central pentru reprimarea violenței împotriva persoanelor. În total, 41 de persoane au fost arestate, fiind suspectate de legături cu o sectă internațională acuzată de numeroase abuzuri sub pretextul practicării yoga.

Gregorian Bivolaru, un guru român în vârstă de 71 de ani, a fost arestat la Ivry-sur-Seine (Val-de-Marne). El este fondatorul MISA (Mișcarea pentru integrare spirituală în absolut), care a devenit ulterior federația Atman yoga, prezentă în aproximativ treizeci de țări.

Mai multe persoane au fost arestate în Alpes-Maritimes, douăsprezece potrivit ziarului Libération. Asociația Yoga Intégral, o școală de yoga aparținând acestei mișcări, are sediul la Nisa.

Potrivit unei surse judiciare citate de Agenția France Presse, mișcarea Misa, cunoscută în prezent sub numele de Atman, preda tantra yoga cu scopul de a „condiționa victimele să accepte relații sexuale prin tehnici de manipulare mentală menite să elimine orice noțiune de consimțământ”.

Gregorian Bivolaru, fondatorul MISA, a fost condamnat în 2013 la șase ani de închisoare pentru relații sexuale cu un minor. A fost eliberat condiționat în septembrie 2017 și a părăsit Penitenciarul Bistrița, fără să mai aibă vreo apariție publică de atunci.

Înainte să fie extrădat în România, Bivolaru a avut statutul de azilant politic în Suedia, a stat și în Franța, unde a fost arestat și adus în țară, unde și-a executat parțial pedeapsa.

Articole similare

Cine au fost primii locuitori ai teritoriului României. Unii aveau pielea neagră, iar „Ion de la Anina” este cel mai vechi european

Teritoriul României de astăzi a fost locuit încă de acum aproximativ acum un milion de ani în urmă....

Scandalul dintre partidul lui Piedone și Realitatea Plus ia amploare / Curg plângerile la adresa postului tv (document)

Scandalul dintre partidul lui Cristian Popescu Piedone și Realitatea Plus ia amploare. PUSL a formulat o plângere împotriva...

Cristian Popescu Piedone: Lăsați-mi în pace nepoțeii, nora, soția, soacra!

Într-o postare recentă pe rețelele de socializare, primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a denunțat hărțuirile și presiunile...

Revolta profesorului Iliescu de la Universitatea București: „Cel mai grozav lucru pe care au reușit să-l facă politicienii din România a fost să distrugă...

România politică nu e nici măcar în feudalism, crede Dragoș Iliescu, profesor de psihologie. „Pentru că într-un sistem...