Recorder dezvăluie cum se tranzacționează parohiile ortodoxe pe șpăgi de zeci de mii de euro

Data:

Share post:

După ce săptămâna trecută a prezentat cum funcționează relația dintre politic și Biserică pentru fraudarea banilor publici, publicând înregistrări cu camera ascunsă, Recorder dezvăluie acum cum se tranzacționează parohiile ortodoxe pe șpăgi de zeci de mii de euro care ajung la cel mai înalt nivel.

Cel care a adunat dovezi video despre aceste practici este preotul Petrică Leașcu, care a profitat de conjunctura profesională în care s-a aflat și a decis să filmeze cu o cameră ascunsă ce se întâmplă când încerci să obții o parohie mai bună.

Leașcu este preot în cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului din anul 2003. În 2010, după ce i s-a deschis un dosar penal, acesta și-a depus demisia din funcția de preot paroh, rămânând preot nesalarizat sub ascultarea Înaltpreasfințitului Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Anul acesta, după ce a intrat în greva foamei în semn de protest pentru o condamnare în justiție pe care o considera nedreaptă, Petrică Leașcu a fost trimis de Înaltpreasfințitul Ioachim să slujească la o biserică de lângă Onești, dar tot fără să fie salarizat. Din această postură, preotul Leașcu s-a prezentat la superiorul său direct, protopopul Ioan Bârgăoanu, solicitându-i un post salarizat.

Inițial, protopopul i-a spus că nu există locuri libere și că oricum preferă să promoveze preoții tineri. Însă totul s-a schimbat după pronunțarea unor cuvinte magice, care l-au purtat pe preotul Leașcu pe întreg circuitul șpăgii, ajungând până în biroul Înaltpreasfințitului Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului. ÎPS Ioachim este și membru al Sfântului Sinod, cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române.

Puteți vedea materialul integral pe Recorder.ro

Articole similare

Cine au fost primii locuitori ai teritoriului României. Unii aveau pielea neagră, iar „Ion de la Anina” este cel mai vechi european

Teritoriul României de astăzi a fost locuit încă de acum aproximativ acum un milion de ani în urmă....

Scandalul dintre partidul lui Piedone și Realitatea Plus ia amploare / Curg plângerile la adresa postului tv (document)

Scandalul dintre partidul lui Cristian Popescu Piedone și Realitatea Plus ia amploare. PUSL a formulat o plângere împotriva...

Cristian Popescu Piedone: Lăsați-mi în pace nepoțeii, nora, soția, soacra!

Într-o postare recentă pe rețelele de socializare, primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a denunțat hărțuirile și presiunile...

Revolta profesorului Iliescu de la Universitatea București: „Cel mai grozav lucru pe care au reușit să-l facă politicienii din România a fost să distrugă...

România politică nu e nici măcar în feudalism, crede Dragoș Iliescu, profesor de psihologie. „Pentru că într-un sistem...