Accident grav la locul de muncă. Un tânăr din Olt s-a electrocutat pe o schelă

Data:

Share post:

Un tânăr din judeţul Olt a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost victima unui accident de muncă.

La data de 9 august 2023, în jurul orei 07:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană s-ar fi electrocutat pe strada Pitești, din municipiul Slatina.

La faţa locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din comuna Cungrea, județul Olt, angajat al unei societăți comerciale, în timp ce manevra o schelă metalică în apropierea unor fire de înaltă tensiune, s-ar fi electrocutat.

În urma evenimentului, tânărul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Articole similare

Schimbările de la Prefectura Olt, oficializate de Guvern

Ședința Guvernului României din 29 aprilie 2026 a adus modificări de substanță în structura administrativă a județului Olt....

Pericol în parcurile din Slatina: Un copil a ajuns la spital după ce s-a rănit grav într-un leagăn

Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina, unde un băiat a...

Prefect de la PNL şi subprefect USR, numiţi de Bolojan

Schimbări la Prefectura Olt. Guvernul Bolojan numeşte un nou prefect şi un nou subprefect. Potrivit unor surse, Ștefan Nicolae...

Ludovic Orban: PSD va pica între scaune în cazul alegerilor anticipate

Fostul lider PNL Ludovic Orban, consideră că, prin atitudinea sa, președintele României a încurajat PSD să-l atace pe...