Ambulanţă scoasă din zăpadă de un grup de tineri care erau la o petrecere (VIDEO)

Data:

Share post:

Un echipaj medical de pe o autospecială a Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, rămasă blocată, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Ghergheleu, comuna Codăeşti, a fost ajutat de un grup de tineri aflaţi la o petrecere în zonă, informează Agerpres.

Salvarea, solicitată pentru a interveni în cazul unei femei de 37 de ani care se simţea rău, a rămas blocată la aproximativ un kilometru distanţă de satul Ghergheleu, iar echipajul medical a anunţat pacienta că va întârzia, moment în care aceasta a apelat la ajutorul tinerilor, pe care i-a trimis după echipajul medical. Tinerii au părăsit petrecerea şi au mers aproximativ doi kilometri prin viscol pentru a ajunge la autosanitara blocată.

CITEŞTE ŞI: Primarul din Focşani, ironizat de liberali pe Facebook: Iarna nu-i ca vara! (VIDEO)

„Viaţă de ambulanţă… Dar când o mână de tineri de ispravă sar în ajutor şi când vezi câtă dăruire şi implicare, parcă iţi vine sa zici ‘Doamne, hai că nu suntem pierduţi!’. Iată că şi generaţia nouă poate, poate pentru ca a primit educaţie de la părinţi. Am cunoscut o mână de tineri frumoşi, de un bun-simţ rar întâlnit, la Gherghelu, comuna Codăeşti. Bravo băieţi! Vă mulţumim!”, a scris pe pagina sa de Facebook asistenta Roxana Radu.

Reprezentanţii SAJ Vaslui au transmis că pacienta suferise un atac de panică. Aceasta a fost evaluată şi nu s-a impus transportul său la spital.

Articole similare

Scutul Aegis de la Deveselu, activat împotriva rachetelor iraniene: MApN anunță risc minim pentru România

Escaladarea violentă a conflictului din Orientul Mijlociu a pus în alertă structurile de apărare de pe întreg globul,...

Misiune contracronometru în noroi: Tânăr salvat cu tractorul și elicopterul SMURD după un accident de ATV în Bălteni (FOTO&VIDEO)

Un tânăr în vârstă de 37 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu...

„Plimbare” cu dosar penal: O tânără de 18 ani din Dolj a furat mașina fratelui său și a plecat la drum fără permis

O tânără în vârstă de 18 ani, din comuna doljeană Unirea, este cercetată penal după ce a fost...

Schimbare de ștafetă la Prefectura Olt: Emil Albotă a depus jurământul (VIDEO)

Emil Albotă a depus, luni, jurământul în funcţia de prefect de Olt, în cadrul unei ceremonii care s-a...