Amendă uriaşă pentru deşeuri aruncate la întâmplare

Data:

Share post:

Un bărbat din judeţul Dâmboviţa a primit o amendă în cuantum de 30.000 de lei şi a rămas şi fără maşină. Totul după ce a fost prins în timp ce arunca pe un câmp de pe marginea unui drum comunal deşeuri din plastic şi carton provenite de la substanţe chimice folosite în agricultură. El a declarat că adusese resturile pe câmp pentru a le da foc.

„O persoană care descărca deşeuri periculoase la marginea unui teren extravilan a fost depistată weekend-ul trecut de jandarmii dâmboviţeni, în imediata vecinătate a drumului comunal Priseaca – Şotânga. În urma verificărilor efectuate de jandarmi a reieşit faptul că bărbatul s-a deplasat cu o autoutilitară încărcată cu deşeuri din carton şi materiale plastice pe un teren agricol din apropierea cartierului Priseaca cu intenţia de a le incendia, deoarece o parte dintre acestea erau ambalaje provenite de la substanţe chimice agricole”, informează, luni, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.

Bărbatul în vârstă de 61 de ani a fost amendat contravenţional cu 30.000 lei, în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor.

În plus, jandarmii au dispus, ca măsură complementară, confiscarea autoutilitarei cu care acesta adusese deşeurile periculoase pe câmp. Bărbatului i-a fost impusă şi obligaţia de a ridica a deşeurile şi de a curăţa locul în care le aruncase.

Articole similare

Schimbările de la Prefectura Olt, oficializate de Guvern

Ședința Guvernului României din 29 aprilie 2026 a adus modificări de substanță în structura administrativă a județului Olt....

Pericol în parcurile din Slatina: Un copil a ajuns la spital după ce s-a rănit grav într-un leagăn

Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina, unde un băiat a...

Prefect de la PNL şi subprefect USR, numiţi de Bolojan

Schimbări la Prefectura Olt. Guvernul Bolojan numeşte un nou prefect şi un nou subprefect. Potrivit unor surse, Ștefan Nicolae...

Ludovic Orban: PSD va pica între scaune în cazul alegerilor anticipate

Fostul lider PNL Ludovic Orban, consideră că, prin atitudinea sa, președintele României a încurajat PSD să-l atace pe...