Armata Română scoate la vânzare tancuri sovietice. De la cât porneşte licitaţia

Data:

Share post:

Armata Română, prin compania de stat Romtehnica, va scoate la licitație a 13 tancuri mijlocii T-55. Blindatele au trecut printr-un proces de demilitarizare şi se află într-o unitate militară din Turda.

În principiu, fiecare tanc sovietic va avea prețul de pornire pentru licitație de 9.000 de euro, echivalentul a 44.640 de lei, preț la care se adaugă și TVA.

Tancurile din flota Armatei Române aparțin în acest moment Unității Militare 1020 Turda, care va da drumul licitației pentru blindate pe data de 29 iunie. Este totuși important de notat faptul că un astfel de tanc sovietic ajunge să aibă o greutate de 39 de tone. De altfel, firma care va câștiga licitația are obligația de a dezmembra tancurile chiar în curtea unității militare înainte de a le transporta sub formă de deșeuri.

22 de tancuri T-55 vândute şi  anul trecut

„Genul acesta de vânzări s-au făcut și în alte state. Demilitarizat înseamnă că este scos tot armamentul, mijloacele de comunicare și instalațiile speciale. Probabil au primit aprobare de undeva”, a declarat generalul Cătălin Tomescu.

Această tipologie de tancuri au fost utilizate în mare parte de către Uniunea Sovietică în anii 1950, și au fost exportate peste tot în lume. Tancurile T-55 de 39 de tone au fost armele principale în Războiul Rece, însă în acest moment au ajuns să fie depășite din punct de vedere tehnic. Deși unele țări au decis să cumpere aceste tancuri și să le aducă multiple îmbunătățiri, astfel încât să rămână operaționale prin blindajul lor modernizat, prin instalarea unor sisteme moderne de ochire și control al focului sau chiar o modernizare a motorului.

România deține blindate T-55 încă din 1969

Armata Română a comandat în anul 1969 aproximativ 850 de astfel de blindate, care au fost livrate pe teritoriul țării noastre în perioada cuprinsă între anii 1970 și 1977. Mai apoi, țara noastră a fabricat în teritoriul țării noastre un număr de 400 de tancuri TR-580, care au fost dezvoltate după proiectul T-55.

În anul 2022 țara noastră a reușit să scoată la licitație și să vândă cu succes până la 20 de tancuri T-55. Tancurile vândute au fost și ele demilitarizate și vândute în mod obligatoriu la fier vechi.

În plus, Armata Română este în mijlocul demarării unei noi procedurii pentru achiziția a cel puțin 54 de tancuri Abrams produse în SUA.

„Etapa I a programului de înzestrare cu inițiere în 2023 presupune achiziția a 54 de tancuri Abrams modernizate în varianta M1A2 și 12 derivate, pe șasiu de tanc, în uz, din stocul Armatei SUA, inclusiv muniția și simulatoarele de instruire. Această etapă se va derula printr-un acord „Guvern la Guvern” cu Statele Unite ale Americii”, se arată în solicitarea MapN, potrivit infofinanciar.ro.

Articole similare

Culise. Congresul PNL, marcat de absența PSD. De ce a lipsit Grindeanu? Nicușor Dan: Bună întrebare!

Congresul PNL, care a dus la înscăunarea lui Ilie Bolojan ca președinte cu puteri depline, a fost marcat...

Sorin Grindeanu, anunț de ultimă oră despre ieșirea de la guvernare: „Vom face consultări interne unde vom întreba dacă drumul nostru e în această...

Sorin Grindeanu face anunțul momentului cu privire la ieșirea PSD de la guvernare, precizând că, dacă propunerile partidului...

La Congresul PNL de sâmbătă, 9 nume concurează pe 4 locuri. Cum arată averea lor, de la terenuri în Zanzibar, la avioane ale...

Astăzi are loc, la Palatul Parlamentului, congresul care va alege noua conducere a PNL. Pentru funcția de prim-vicepreședinte...

Teo Trandafir, despre viața de după plecarea fiicei sale de acasă. Care e marele plan al vedetei TV

Teo Trandafir a vorbit deschis despre transformările din viața personală, mai ales după ce fiica sa, Maia, a...