Kosta Kecmanović, în vârstă de 13 ani, autorul masacrului de la o şcoală din Belgrad în urma căruia 9 persoane au murit, iar alte şapte au fost rănite, nu va putea răspunde în faţa legii din cauza vârstei sale. Acesta va fi, însă, internat într-o clinică de psihiatrie. Ambii săi părinţi au fost arestaţi de autorităţi.
Șeful departamentului de poliție al orașului Belgrad, Veselin Milić, a declarat că Kostas Kecmanović, elevul de 13 ani care a ucis opt elevi, șapte fete și un băiat, și paznicul școlii, a făcut acest lucru pentru că se simțea exclus de societate, relatează Blic. Printre victime se află şi fiica unui antrenor din voleiul românesc.
„Nu am putut afla motivul atunci (miercuri dimineață, n.r.), pentru că este vorba despre un copil. Nu am fi putut ști că un copil din mediul nostru ar putea face un lucru atât de dezgustător și bolnav. Ceea ce am aflat a fost că era ignorat. A fost ignorat și ostracizat de societate. Acest lucru l-a determinat să facă acest lucru”, a declarat Milić la postul public de televiziune RTS.
Atacatorul a sunat la poliţie
Șeful poliției a precizat că atacatorul a sunat la poliție și a raportat crima în masă de la școala din centrul Belgradului. Milić a declarat că atunci când băiatul a sunat la poliție, acesta a spus operatorului că este un „psihopat care trebuie să se calmeze”.
Șeful poliției a precizat că elevul de 13 ani avea la el patru cocktailuri Molotov și două pistoale. El subliniază că Kecmanović a confirmat că el însuși a făcut cocktailurile Molotov, cu intenția de a construi un zid de apărare în jurul școlii. Băiatul a declarat că nu voia să dea foc cuiva, ci să se protejeze de poliție ca să nu intervină în timpul atacului.
Listă cu elevii pe care voia să îi ucidă
Băiatul ar fi ales ziua de miercuri pentru a comite masacrul pentru că toți copiii de pe lista lui mergeau la cursuri în această zi și putea să termine totul într-o singură zi.
Acesta a planificat teribila crimă cu o lună înainte. La percheziția domiciliară, anchetatorii au găsit două documente scrise de mână pe care băiatul notase pe cine și cum plănuia să ucidă la școală. Profesorul de psihologie criminală Dag Kolarević a declarat pentru RTS că băiatul este în profilul unui psihopat.
Atacatorul provine dintr-o familie de intelectuali
Copilul este născut la 30 iulie 2009 şi a crescut în ceea ce la prima vedere ar putea fi considerată o familie normală, cu părinţi respectabili şi foarte înstăriţi. Tatăl este un cunoscut medic radiolog, iar mama este profesor de microbiologie, potrivit presei sârbe.
Kosta este un copil talentat, politicos şi a câştigat concursuri în oraş. La şcoală era numit însă „tocilar”.
Una dintre fetele din şcoală a declarat după atac că „la şcoală râdeau de el”, dar deocamdată nu există nicio informaţie oficială conform căreia Kosta Kecmanović ar fi fost victima unui abuz continuu din partea colegilor, scrie Blic. Totuşi, la un moment dat, ar fi fost victima unor violenţe la nişte ore de actorie şi există un raport medical în acest sens.
Se pare că tatăl era fascinat de armele de foc şi le ţinea în apartament. Chiar dacă erau într-un seif cu cod de acces, Kosta probabil că l-a aflat şi le-a luat. De altfel, tatăl său l-ar fi dus pentru prima dată la poligonul de tragere la începutul anului trecut, când avea doar 12 ani.
Ambii părinţi ai copilului au fost arestaţi.