Bărbat arestat după ce ar fi obligat o tânără să se prostitueze

Data:

Share post:

Un bărbat, din orașul Filiași, a fost arestat preventiv după ce a fost acuzat că ar fi racolat o tânără şi ar fi obligat-o să se prostitueze.

Faptele de care este cuzat bărbatul au ieşit la iveală după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au derulat, vineri, o acțiune pe linia traficului de persoane. Astfel, au fost puse în executare trei mandate de percheziție domiciliară, două în municipiul Craiova şi unul în oraşul Filiaşi, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane şi violenţă în familie.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, bărbatul este bănuit că, în perioada octombrie 2021 – decembrie 2022, ar fi racolat în scopul exploatării sexuale o tânără aflată în stare de vulnerabilitate, provenind dintr-o familie dezorganizată.

Tânără păcălită prin metoda loverboy

Prin acțiuni specifice metodei loverboy, bărbatul ar fi convins-o pe tânără să se mute la locuința sa, din orașul Filiași, iar, după aproximativ cinci luni, ar fi transportat-o în Italia, unde, prin inducere în eroare și constrângere (exercitarea de acte de violență extremă), ar fi exploatat-o sexual prin obligarea la practicarea prostituției, sumele de bani astfel obţinute, între 40-350 de euro/zi, fiind însușite de bărbat. Ulterior, activitatea de exploatare a tinerei a continuat și în Germania.

În luna decembrie 2022, cei doi au revenit în țară, bărbatul continuând să exercite presiuni psihice și fizice asupra femeii, iar, la data de 21 decembrie 2022, acesta i-ar fi provocat plăgi cu un obiect înțepător. De asemenea, bărbatul ar fi amenințat-o că îi va aplica noi lovituri cu obiectul înțepător, obligând-o în această modalitate să înghită 20 de comprimate de paracetamol.

„În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate pașaportul și certificatul de naștere al femeii. În urma probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbat, iar, în cursul zilei de 18 martie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus, față de acesta, arestarea preventivă”, au transmis reprezentanţii IPJ Dolj.

Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

Articole similare

Procurorii au preluat ancheta privind incidentul de la Strehareți: Sesizări împotriva funcționarilor Primăriei Slatina pentru violarea vieții private și hărțuire

Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a confirmat că instrumentează un dosar ce cercetare penală, în urma descinderii...

Șansă uriașă pentru copiii născuți la Slatina: Screening neonatal extins pentru 19 boli grave

Spitalul Județean de Urgență Slatina face un pas decisiv către medicina modernă și prevenția timpurie. Recent, reprezentanții unității...

Tratamentul schizofreniei: cum arată un plan coerent, etapizat

În procesul de tratare al schizofreniei este important să existe perseverență și constanță tocmai pentru ca rezultatele să...

Veste bună pentru locuitorii din Balș: Reduceri la impozite pentru clădiri vechi și persoane cu nevoi speciale

Primăria Orașului Balș anunță implementarea unor noi facilități fiscale de care pot beneficia sute de cetățeni, în urma...