Ce pot face pasagerii care au de suferit din cauza zborurilor anulate sau au întârzieri

Data:

Share post:

Ministerul Economiei a cerut sprijin la nivel european în privința unei companii aeriene care are întârzieri uriaşe şi zeci de zboruri anulate. Pasagerii care au întâmpinat astfel de probleme pot depune reclamații la centrul european al consumatorilor din România.

Anunţul vine în contextul în care pasagerii unui zbor din Bologna spre București au avut de așteptat mai mult de 20 de ore. Compania a anunțat întârzieri repetate, iar oamenii au primit doar vouchere de patru euro. În aceeași zi, un zbor din Londra, tot al companiei Wizz Air, a fost reprogramat în repetate rânduri, iar unul dintre pasageri a transmis că nu au primit nici cazare, așa cum ar trebui.

Wizz Air transmite că, în astfel de perioade de vârf, la fel ca alte companii aeriene, se confruntă cu diverse perturbări operaționale, care au dus la întârzieri și anulări nedorite. Pasagerii sunt sfătuiți să verifice site-ul și aplicația.

Numărul reclamaţiilor creşte

Numărul de reclamații pentru compania Wizz Air este tot mai mare, inclusiv la consulatele din alte țări, susține ministrul Economiei. Aflat la o reuniune în Spania, oficialul a cerut sprijinul privind problemele Wizz Air comisarului european cu atribuții privind Protecția Consumatorului, Didier Reynders.

„Din câte știu de la Protecția Consumatorului din România, au constat că nu există un reprezentant în România și, în aceste condiții, noi nu putem aplica amenzi. Comisarul ne-a promis că ne sprijină în această chestiune”, a spus Radu Oprea, ministrul Economiei.

Ce trebuie să facă pasagerii

Comisarul european le-a transmis pasagerilor români să ceară sprijin prin Centrul European al Consumatorilor din România. Reclamația poate fi depusă online pe site-ul Centrului European al Consumatorilor de la noi – eccromania.ro. Reclamantul trebuie să fie cetățean român și compania aeriană trebuie să aibă sediul în alt stat european. Trebuie să introducem datele personale și să descriem pe scurt ce s-a întâmplat. Putem atașa și documente. Teoretic, răspunsul ar urma să vină în cel mult zece săptămâni.

De la începutul anului, centrul din România a înregistrat doar 3.000 de reclamații, iar cele mai multe se referă la transportul aerian. Aproximativ 500 sunt la adresa companiei Wizz Air.

Oficial, în cazul anulării sau amânării unui zbor, pasagerii pot primi compensații de până la 600 de euro. În cazul în care procesul pare greoi, pagubiții pot apela și la firme specializate pentru obținerea despăgurbirilor, potrivit protv.ro.

Articole similare

Scutul Aegis de la Deveselu, activat împotriva rachetelor iraniene: MApN anunță risc minim pentru România

Escaladarea violentă a conflictului din Orientul Mijlociu a pus în alertă structurile de apărare de pe întreg globul,...

Misiune contracronometru în noroi: Tânăr salvat cu tractorul și elicopterul SMURD după un accident de ATV în Bălteni (FOTO&VIDEO)

Un tânăr în vârstă de 37 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu...

„Plimbare” cu dosar penal: O tânără de 18 ani din Dolj a furat mașina fratelui său și a plecat la drum fără permis

O tânără în vârstă de 18 ani, din comuna doljeană Unirea, este cercetată penal după ce a fost...

Schimbare de ștafetă la Prefectura Olt: Emil Albotă a depus jurământul (VIDEO)

Emil Albotă a depus, luni, jurământul în funcţia de prefect de Olt, în cadrul unei ceremonii care s-a...