Comisia Europeană nu e de acord cu proiectul de reformă a pensiilor speciale nici în forma în care a fost votat la Senat

Data:

Share post:

Comisia Europeană nu e de acord nici cu proiectul privind reforma pensiilor speciale așa cum a fost el votat săptămâna trecută de majoritatea PSD – PNL – UDMR în Senat, susțin surse din coaliție, citate de Digi24. Principala problemă e că nu se reduc decât într-o foarte mică măsură cheltuielile cu aceste pensii speciale. De altfel, proiectul votat de senatori nici nu respectă cerințele la care ne-am angajat prin PNRR. Amintim că executivul comunitar nu a fost de acord cu proiectul privind pensiile speicale nici în forma în care a plecat el de la Guvern.

Ce au votat senatorii PSD, PNL și UDMR legat de pensiile speciale și ce a cerut Comisia

Săptămâna trecută, senatorii PNL, PSD și UDMR au votat un proiect de lege privind o așa-zisă reformă a pensiilor speciale care prevede, printre altele, ca pensia să nu fie mai mare decât salariul, pensiile speciale să nu mai fie cumulate, iar pentru pensiile de peste 6.000 de lei să se aplice un impozit de 15%.

Numai că specialiștii au avertizat de pe atunci că nu se fac suficiente economii prin aceste modificări și nu se taie suficient de mult din cheltuielile cu pensiile speciale. Iar oficialii europeni sunt de aceeași părere, susține Digi24, care citează surse din coaliție.

Ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), a spus deja că proiectul de lege va suferi noi modificări dacă reprezentanții Comisiei vor avea obiecții.

În paralel, lideri politici ca Marcel Ciolacu (PSD) dădeau de înțeles că PNRR ar trebui modificat la acest capitol deoarece, dacă ar fi să respectăm cerințele din el, mai multe sisteme publice s-ar depopula prin pensionarea angajaților. De altfel, PSD-iștii vorbesc de mai bine de un an de necesitatea de a renegocia PNRR, dar până acum nu s-a întâmplat nimic.

Comisia Europeană insistă să fie reduse considerabil cheltuielile cu pensiile speciale

Comisia Europeană a mai spus că trebuie specificat impactul bugetar, lucru pe care coaliția nu l-a făcut, acesta fiind și obiectivul principal – reducerea cheltuielilor.

De asemenea, executivul comunitar a mai transmis guvernanților că trebuie să respecte toate observațiile făcute de specialiștii Băncii Mondiale.

Potrivit surselor, Comisia Europeană nu va considera acest jalon din PNRR îndeplinit fără ca impactul bugetar să fie semnificativ redus.

Articole similare

9 ani de închisoare pentru o femeie din Olt, care și-a ucis soțul cu un cuțit

Tribunalul Olt a condamnat-o la nouă ani de închisoare pe o femeie din județul Olt care, în iunie...

Ilie Bolojan îl acuză pe Sorin Grindeanu că a mințit despre lipsa colaborării PSD cu AUR

Premierul Ilie Bolojan îl acuză pe liderul PSD Sorin Grindeanu că a minţit atunci când a spus că...

Ilie Bolojan: Mulţi dintre cei care au votat pentru această acţiune a PSD nu sunt mulţumiţi. E instabilitate

Premierul Ilie Bolojan explică felul în care vor răspunde în zilele următoare forţele pro-democraţie, la asaltul AUR-PSD, prin...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură cu 253 de semnături împotriva lui Ilie Bolojan

Scena politică din România a atins punctul de fierbere astăzi, 28 aprilie 2026, odată cu depunerea oficială a...