Copil terorizat după gratii. A fost violat de doi adolescenţi, colegi de celulă

Data:

Share post:

Un adolescent a trecut prin chinuri greu de imaginat după ce a fost bătut şi violat de doi colegi de celulă, la rândul lor minori.

Cei doi agresori au fost acuzați de viol, tentativă de viol și complicitate la viol, după ce au agresat sexual un alt tânăr, în timp ce se aflau în arest preventiv.

Ororile au avut loc la Botoşani. B.I.G. și M.Z.A. erau deja judecați pentru o tâlhărie comisă asupra unui octogenar și aveau la activ mai multe furturi. Incidentul șocant a avut loc în camera de deținere a celor doi adolescenți, când un alt tânăr de 17 ani, și el în arest preventiv, a fost adus în aceeași cameră de deținere.

Potrivit monitorulbt.ro, într-un act barbar, cei doi agresori l-ar fi violat pe colegul lor de celulă, folosind violența și abuzându-l sexual în repetate rânduri timp de trei zile consecutive, între 1 și 3 ianuarie 2020. Victima a fost bătută cu pumnii și cu o coadă de mătură, imobilizată și supusă abuzului sexual alternativ de cei doi agresori.

Ororile au ieșit la iveală câteva zile mai târziu, când a fost informată conducerea unității de detenție, iar cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.
Agresiunea nu a fost mediatizată, tocmai pentru a proteja victima.

Investigațiile au durat până anul acesta, când violatorii au fost trimiși în judecată. Între timp, unul dintre agresori a fost eliberat, dar a fost rearestat pentru o altă infracțiune comisă, iar celălalt a fost depus în Centrul Educativ Buziaș, unde își execută pedeapsa pentru faptele mai vechi, potrivit monitorulbt.ro.

Articole similare

Schimbările de la Prefectura Olt, oficializate de Guvern

Ședința Guvernului României din 29 aprilie 2026 a adus modificări de substanță în structura administrativă a județului Olt....

Pericol în parcurile din Slatina: Un copil a ajuns la spital după ce s-a rănit grav într-un leagăn

Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina, unde un băiat a...

Prefect de la PNL şi subprefect USR, numiţi de Bolojan

Schimbări la Prefectura Olt. Guvernul Bolojan numeşte un nou prefect şi un nou subprefect. Potrivit unor surse, Ștefan Nicolae...

Ludovic Orban: PSD va pica între scaune în cazul alegerilor anticipate

Fostul lider PNL Ludovic Orban, consideră că, prin atitudinea sa, președintele României a încurajat PSD să-l atace pe...