Elena Udrea și Ioana Băsescu scapă de condamnări, prin prescrierea faptelor

Data:

Share post:

Elena Udrea și Ioana Băsescu au scăpat de procesul de corupție în care primiseră 8 ani, respectiv 5 ani de detenție cu executare. Înalta Curte a decis, marți, încetarea procesului penal în baza deciziei CCR privind prescripția. Sentința este definitivă.

Elena Udrea primise la instanţa de fond o condamnare de 8 ani de închisoare pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.

În acelaşi dosar, Înalta Curte a dispus încetarea procesului penal şi în cazul Ioanei Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu. Curtea de Apel București a condamnată pe Ioana Băsescu la o pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru instigare la delapidare şi spălarea banilor.

Instanța supremă a anulat toate condamnările primite de ceilalţi inculpaţi din dosar: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări), care avea o pedeapsă de 6 ani în primă instanţă pentru luare de mită; Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea), care primise la fond 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal), condamnat în primă instanţă la 3 ani cu suspendare pentru delapidare.

Instanţa a dispus confiscarea sumei de 1,9 milioane lei de la Elena Udrea, iar Ioana Băsescu şi Ioan Silviu Wagner trebuie să plătească suma de 119.000 lei către partea civilă Oil Terminal SA, arată PressHub.

Articole similare

Scutul Aegis de la Deveselu, activat împotriva rachetelor iraniene: MApN anunță risc minim pentru România

Escaladarea violentă a conflictului din Orientul Mijlociu a pus în alertă structurile de apărare de pe întreg globul,...

Misiune contracronometru în noroi: Tânăr salvat cu tractorul și elicopterul SMURD după un accident de ATV în Bălteni (FOTO&VIDEO)

Un tânăr în vârstă de 37 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu...

„Plimbare” cu dosar penal: O tânără de 18 ani din Dolj a furat mașina fratelui său și a plecat la drum fără permis

O tânără în vârstă de 18 ani, din comuna doljeană Unirea, este cercetată penal după ce a fost...

Schimbare de ștafetă la Prefectura Olt: Emil Albotă a depus jurământul (VIDEO)

Emil Albotă a depus, luni, jurământul în funcţia de prefect de Olt, în cadrul unei ceremonii care s-a...