Elevi din Gorj, săltaţi de procurori într-un dosar de trafic de droguri. Patru tineri, reţinuţi (VIDEO)

Data:

Share post:

41 de persoane, printre care şi elevi de la mai multe şcoli din Gorj, au fost audiate de procurorii DIICOT într-un dosar privind traficul de droguri de risc. Patru persoane au fost reţinute. Anchetatorii au făcut 13 percheziţii în judeţul Gorj şi în Timişoara.

Au fost conduse la sediul poliției pentru audiere, 41 de persoane cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, o parte din acestea fiind elevi în cadrul unor unități de învățământ din județul Gorj.

Patru tineri din Gorj au fost reţinuţi de procurori.

Totodată, a fost identificată și ridicată cantitatea de 1600 grame cannabis, 210 grame produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o substanță solidă conglomerată, de culoare albă, sub formă solidă tip bulgări, șase cântare de precizie, 5 grindere, 11 telefoane mobile, 11 cartele sim, un memory-stick, o armă tip airsoft cu două încărcătoare și suma de 7.004 lei.

„Din probatoriul administrat, s-a stabilit că în luna ianuarie 2023, tinerii ar fi inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Produsele ar fi fost comandate prin intermediul unei aplicații criptate, iar după efectuarea plății prin intermediul monedei bitcoin, substanțele susceptibile de a avea efect psihoactiv ar fi fost ridicate din diverse locații, ale căror coordonate erau transmise în prealabil de către vânzător.

După preluarea produselor, acestea ar fi fost porționate și ambalate și ulterior vândute în județul Gorj, cu sume cuprinse între 10 și 500 de lei”, transmite DIICOT.

Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți,  polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj și jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi “Tudor Vladimirescu” Gorj.

Articole similare

Eșecul noii conduceri CAO: Raportul care desființează promisiunea lui De Mezzo privind apa potabilă în Slatina

Promisiunile electorale din campaniile primarului Mario De Mezzo, care și-a asumat ca obiectiv central transformarea apei de la...

O tânără din Corabia, care susţinea că este hărţuită de un profesor, și-a fabricat singură probele. Ea a fost pusă sub urmărire penală

Un caz care a generat o presiune publică uriașă în orașul Corabia a luat o turnură neașteptată. Ceea...

Slatina ar putea reveni la impozite normale: Consilierii PSD au iniţiat o hotărâre pentru a tăia cota de 49%

Consilierii locali ai PSD Slatina au depus un proiect de hotărâre și au solicitat convocarea unei ședințe extraordinare...

Slatina sub alertă: Prefectul Emil Albotă impune măsuri drastice pe strada Grădiște după alunecarea de teren

Situația de urgență provocată de instabilitatea versantului pe strada Grădiște din municipiul Slatina a intrat într-o nouă fază...