Locatari evacuaţi dintr-un bloc din Piteşti, după ce o grenadă a fost găsită în balconul unuia dintre apartamente

Data:

Share post:

Mai mulţi locatari ai unui bloc din Piteşti au fost evacuaţi, duminică seară, după ce în balconul unuia dintre apartamente a fost găsită o grenadă.

Poliţiştii au fost sesizaţi prin 112, în jurul orei 18:00, cu privire la faptul că un tânăr a găsit o grenadă în balconul apartamentului tatălui său, fost cadru militar, dar care nu mai este în viață de câțiva ani.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, care au luat primele măsuri și au evacuat  locatarii de la etajele 6 până la 10 și au blocat accesul în zonă.

De asemenea, la caz s-au deplasat și polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, echipajele specializate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, dar și polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale – Compartimentul Pirotehnic, pentru efectuarea cercetărilor”, transmite IPJ Argeş.

Poliţiştii spun că grenada este ofensivă, posibil de manevră și a fost ridicată, în condiții de siguranță.

„Cercetările vor fi preluate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, urmând să se stabilească împrejurările în care s-a produs evenimentul”, mai arată poliţiştii.

Articole similare

9 ani de închisoare pentru o femeie din Olt, care și-a ucis soțul cu un cuțit

Tribunalul Olt a condamnat-o la nouă ani de închisoare pe o femeie din județul Olt care, în iunie...

Ilie Bolojan îl acuză pe Sorin Grindeanu că a mințit despre lipsa colaborării PSD cu AUR

Premierul Ilie Bolojan îl acuză pe liderul PSD Sorin Grindeanu că a minţit atunci când a spus că...

Ilie Bolojan: Mulţi dintre cei care au votat pentru această acţiune a PSD nu sunt mulţumiţi. E instabilitate

Premierul Ilie Bolojan explică felul în care vor răspunde în zilele următoare forţele pro-democraţie, la asaltul AUR-PSD, prin...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură cu 253 de semnături împotriva lui Ilie Bolojan

Scena politică din România a atins punctul de fierbere astăzi, 28 aprilie 2026, odată cu depunerea oficială a...