Ludovic Orban: „Iohannis refuză să se pensioneze. Vrea să fie premier”

Data:

Share post:

Deputatul Ludovic Orban, liderul partidului Forța Dreptei, l-a acuzat pe președintele Klaus Iohannis că a planificat înlăturarea sa de la conducerea PNL deoarece știa că nu va fi de acord cu instalarea lui Nicolae Ciucă în funcția de prim-ministru și cu formarea unei alianțe cu PSD.

Ludovic Orban spune că Iohannis „vrea să se întoarcă președinte la PNL și vrea să fie premier”

Fostul lider PNL Ludovic Orban a fost întrebat, joi, la Prima News, cum de partidul a pierdut șapte procente între alegerile locale și cele parlamentare.

„PNL a câştigat alegeri ca PNL, nu parte în alianţe, doar în mandatul meu. Nu am câştigat alegerile parlamentare din două motive: în primul rând din cauza faptului că a trebuit să guvernăm în pandemie şi în criză economică. În momentul în care am reuşit pentru prima oară în 32 de ani de democraţie să demitem un guvern post-comunist al PSD, al stângii, am vrut să demarăm alegeri anticipate”, susține Ludovic Orban.

Potrivit deputatului, rezultatul PNL de la alegerile parlamentare a fost provocat și de strategia „pe care a impus-o Iohannis” privind atacarea PSD, o strategie cu care Ludovic Orban spune că nu a fost de acord.

„Din cauza strategiei pe care a impus-o Iohannis PNL, pe care eu nu am acceptat-o, şi anume acea strategie de a ataca PSD în condiţiile în care PSD nu mai era la putere şi PSD nu mai era perceput ca un pericol de către votanţii non-PSD. Atacarea PSD impusă de Iohannis – mi-aduc aminte că inclusiv la deschiderea primilor 17 kilometri de autostradă din Moldova Iohannis a participat la eveniment şi a atacat PSD-ul. El nu a vorbit cu mine, după ce la lansarea programului de guvernare eu nu am atacat PSD-ul. Din cauza asta o săptămână nici nu am vorbit, a trebuit să amânăm lansarea PNRR-ului. În plus, decizia complet neinspirată pe care nu am anunţat-o eu, ci a fost prezent preşedintele Iohannis la şedinţa de Guvern pentru a anunţa măsurile de restricţii, închiderea pieţelor, închiderea şcolilor în condiţiile în care adoptasem o strategie ca măsurile să fie luate local în funcţie de incidenţa locală”, a mai spus Ludovic Orban.

El a vorbit și despre culisele debarcării sale de la conducerea PNL, context în care l-a acuzat pe Klaus Iohannis că își dorește să preia partidul și să devină prim-ministru după alegerile din 2024.

„Iohannis a planificat înlăturarea mea de la conducerea PNL deşi sunt preşedintele PNL din istorie, pe date, pe cifre, care a avut cele mai bune rezultate pentru partid. A planificat înlăturarea pentru că ştia sigur că nu voi fi niciodată de acord nici să fie Ciucă premier, nici să facă alianţă cu PSD. Şi de ce a făcut chestiunea asta? Pentru că nu vrea să se pensioneze. El speră să se menţină această alianţă şi după 2024 în care PSD să ia preşedinţia Româniai, iar PNL să primească poziţia de premier în alianţă. Domnul Iohannis care doreşte să se întoarcă preşedintele la PNL şi vrea să fie premier”, a adăugat Ludovic Orban.

Articole similare

În agora de beton: despre miturile și adevărurile existenței Feline intra-muros. Dragostea noastră pentru pisici.

Prezența companionului necuvântător în spațiul domestic al omului modern, citadin prin excelență, nu încetează să suscite interogații ce...

Misterul culturii: de ce anumite idei supraviețuiesc și se răspândesc, iar altele dispar?

Existența noastră este țesută din nenumărate fire culturale – cunoștințe, obiceiuri, povești – moștenite și transformate neîncetat. Dar...

Ilie Bolojan, avalanșă de decrete în ultimele zile de mandat

Președintele interimar Ilie Bolojan a semnat mai multe decrete în ultimele zile ale campaniei electorale și, totodată, ale...

Culisele luptei pentru putere în PSD. Paul Stănescu forțează demisia lui Marcel Ciolacu. Numele care se bat pentru șefia partidului. Nu e exclusă nici...

Deciziile majore pentru viitorul PSD se vor lua la sfârșitul săptămânii viitoare la Sâmbăta de Sus, la poalele...