Maşinile deputaţilor ţinute în garaj pe perioada vacanţei

Data:

Share post:

Autoturismele Camerei Deputaţilor, care erau repartizate la comisiile permanente şi cele speciale, sau de anchetă au fost retrase pe perioada vacanţei parlamentare.

”Având în vedere necesitatea reducerii cheltuielilor privind utilizarea parcului auto al Camerei Deputaţilor şi pentru acordarea concediilor de odihnă şoferilor repartizaţi la posturi, propunem ca pentru vacanţa parlamentară de vară din lunilor iulie şi august 2023 să se retragă autoturismele repartizate comisiilor parlamentare permanente, comune cu Senatul, speciale sau de anchetă în perioada în care acestea nu au program de activitate”, se arată în document.

Activitatea parcului auto al Camerei Deputaţilor se desfăşoară în baza Normativului aprobat în şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor cu Memorandumul intern nr. 756 din 9 mai 2017.

Camera Deputaţilor are 25 de comisii permanente, o comisie specială – Comisia specială a Camerei Deputaţilor pentru automatizare şi viitorul muncii, o comisie de anchetă – Comisia parlamentară de anchetă privind achiziţiile publice efectuate în sectorul sanitar în timpul stărilor de urgenţă şi de alertă pe teritoriul României şi o comisie de validare, arată News.ro.

Articole similare

Scutul Aegis de la Deveselu, activat împotriva rachetelor iraniene: MApN anunță risc minim pentru România

Escaladarea violentă a conflictului din Orientul Mijlociu a pus în alertă structurile de apărare de pe întreg globul,...

Misiune contracronometru în noroi: Tânăr salvat cu tractorul și elicopterul SMURD după un accident de ATV în Bălteni (FOTO&VIDEO)

Un tânăr în vârstă de 37 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu...

„Plimbare” cu dosar penal: O tânără de 18 ani din Dolj a furat mașina fratelui său și a plecat la drum fără permis

O tânără în vârstă de 18 ani, din comuna doljeană Unirea, este cercetată penal după ce a fost...

Schimbare de ștafetă la Prefectura Olt: Emil Albotă a depus jurământul (VIDEO)

Emil Albotă a depus, luni, jurământul în funcţia de prefect de Olt, în cadrul unei ceremonii care s-a...