Medicul din Craiova din cauza căruia au murit patru pacienţi, plasat sub control judiciar. Ce spun procurorii

Data:

Share post:

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au decis să-l plaseze sub control judiciar pe medicul chirurg Alin Demetrian din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, acuzat de ucidere din culpă.

Potrivit anchetorii spun că la data de 13 septembrie 2019, în calitate de medic operator principal, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, ca urmare a nerespectării măsurilor de prevedere pentru exercitarea profesiei de medic, specialitatea chirurgie toracică, Demetrian a efectuat în mod necorespunzător o mediastinoscopie cervicală anterioară tip Carlens asupra pacientului B.D. în timpul căreia a secţionat accidental trunchiul brahiocefalic drept al pacientului, provocându-i o hemoragie externă masivă care a condus, în dimineaţa zilei de 14 septembrie 2019, la moartea violentă a pacientului.

Procurorii mai arată că între actul medical efectuat de către inculpat şi decesul pacientului existând legătură de cauzalitate directă necondiționată.

În împrejurări asemănătoare, au murit alte trei persoane.

„Printre obligațiile pe care inculpatul trebuie să le respecte cât se află sub control judiciar se află și aceea de a nu desfășura activitatea de medic chirurg, nici în unitățile medicale publice nici în cele private”, transmite Parchetul.

Articole similare

9 ani de închisoare pentru o femeie din Olt, care și-a ucis soțul cu un cuțit

Tribunalul Olt a condamnat-o la nouă ani de închisoare pe o femeie din județul Olt care, în iunie...

Ilie Bolojan îl acuză pe Sorin Grindeanu că a mințit despre lipsa colaborării PSD cu AUR

Premierul Ilie Bolojan îl acuză pe liderul PSD Sorin Grindeanu că a minţit atunci când a spus că...

Ilie Bolojan: Mulţi dintre cei care au votat pentru această acţiune a PSD nu sunt mulţumiţi. E instabilitate

Premierul Ilie Bolojan explică felul în care vor răspunde în zilele următoare forţele pro-democraţie, la asaltul AUR-PSD, prin...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură cu 253 de semnături împotriva lui Ilie Bolojan

Scena politică din România a atins punctul de fierbere astăzi, 28 aprilie 2026, odată cu depunerea oficială a...