Meteo: Ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării începând de duminică de le prânz

Data:

Share post:

Meteorologii anunţă ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării începând de duminică de le prânz. În Bucureşti temperaturile scad şi se instalează instabilitatea atmosferică.

”Ploile, mai ales sub formă de aversă, însoţite pe alocuri de descărcări electrice vor fi în extindere dinspre sud în cea mai mare parte a ţării. În Moldova, Muntenia, Oltenia, Carpaţii Meridionali şi Orientali, local se vor acumula cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi izolat peste 30…40 l/mp. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 45…50 km/h în sudul, centrul şi estul teritoriului, precum şi pe crestele montane”, transmit meteorologii.

Informarea meteorologică este valabilă pentru intervalul 16 aprilie, ora 12 – 17 aprilie, ora 10.

În cea mai mare parte a săptămânii viitoare vor fi perioade cu averse – în general moderate cantitativ – în majoritatea zonelor.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI

”Valorile termice diurne vor scădea faţă de cele din ziua precedentă şi vor deveni apropiate de cele normale la mijlocul lunii aprilie; astfel temperatura maximă va fi de 16…17 grade. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi descărcări electrice. Se vor acumula cantităţi de apă de 10…15 l/mp şi posibil în jurul a 20 l/mp. Vântul va sufla în general moderat, cu rafale de până la 35…45 km/h. Minima termică va fi de 8…9 grade”, precizează ANM, citat de news.ro.

Articole similare

Scutul Aegis de la Deveselu, activat împotriva rachetelor iraniene: MApN anunță risc minim pentru România

Escaladarea violentă a conflictului din Orientul Mijlociu a pus în alertă structurile de apărare de pe întreg globul,...

Misiune contracronometru în noroi: Tânăr salvat cu tractorul și elicopterul SMURD după un accident de ATV în Bălteni (FOTO&VIDEO)

Un tânăr în vârstă de 37 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu...

„Plimbare” cu dosar penal: O tânără de 18 ani din Dolj a furat mașina fratelui său și a plecat la drum fără permis

O tânără în vârstă de 18 ani, din comuna doljeană Unirea, este cercetată penal după ce a fost...

Schimbare de ștafetă la Prefectura Olt: Emil Albotă a depus jurământul (VIDEO)

Emil Albotă a depus, luni, jurământul în funcţia de prefect de Olt, în cadrul unei ceremonii care s-a...