Ministerul Finanţelor propune plafonarea preţurilor RCA la nivelul lunii februarie 2023. Proiect lansat în dezbatere

Data:

Share post:

Preţurile asigurărilor auto vor fi plafonate la nivelul lunii februarie a acestui an, potrivit unui proiect supus dezbaterii, luni, de către Ministerul Finanţelor.

Ministerul propune ”îngheţarea temporară, pentru 6 luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare a prezentului act normativ la nivelul tarifelor de primă proprii calculate şi practicate de către aceştia la data de 28 februarie 2023, tarife care au fost practicate anterior publicării tarifelor de referinţă de către ASF în luna martie 2023, astfel fiind asigurată o dispersie a riscurilor la nivelul pieţei de asigurări”.

Reprezentanţii Ministerului mai arată că, prin aplicarea acestei măsuri se elimină potenţialul impact negativ al creşterii preţurilor inclusiv ca urmare a inflaţiei şi a luării în calcul a ultimului tarif de referinţă publicat de către ASF în luna martie 2023.

„Situaţia actuală poate fi încadrată ca şi situaţie de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei”, mai arată Ministerul Finanţelor.

O altă prevedere este în ceea ce priveşte comisionul de distribuţie ce se reflectă în costul final al poliţei RCA. Preţul se va limita la un maximum de 8% din prima netă de cheltuieli de distribuţie.

”În acelaşi timp, având în vedere măsura îngheţării tarifelor de primă pe o perioadă de 6 luni şi faptul că primele încasate de către asigurători RCA trebuie să acopere obligaţiile care derivă din subscrierea riscurilor, deci implicit să plătească daunele produse în această perioadă, este necesară luarea unor măsuri care să conducă la acordarea unor despăgubiri stabilite la un nivel just, echitabil care să asigure protejarea asiguraţilor şi păgubiţilor. În acest caz, despăgubirile acordate de către asigurătorii RCA, în baza contractelor încheiate în această perioadă trebuie să acopere costurile de înlocuire temporară a vehiculului avariat, doar în situaţia în care acesta nu mai poate fi utilizat din punct de vedere tehnic”, se mai arată în Nota de fundamentare a proiectului produs de MFP.

Săptămâna trecută, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și-a retras proiectul privind plafonarea prețurilor la polițele de Răspundere Civilă Auto (RCA), după falimentul Euroins.

Articole similare

Olt: Un tânăr de 19 ani a murit după ce a intrat cu maşina într-un pom de pe marginea drumului

Un şofer în vârstă de 19 ani, din Slatina, a murit după ce a intrat cu autoturismul într-o...

Ilie Bolojan, prima reacție în scandalul dintre Recorder și magistrați: „Ce s-a întâmplat în aceste zile nu are cum să crească încrederea cetățenilor. Trebuie...

Premierul României, Ilie Bolojan, a avut o primă reacție în scandalul declanșat de documentarul Recorder despre sistemul de...

Victor Ponta, reacție după protestele legate de mărturiile din filmul Recorder

„Dacă tot nu sunt în stare să dea poporului pâine – au repornit Circul!”, a reacționat fostul premier...

De ce actuala administraţie din Slatina a renunţat la introducerea parcărilor de reşedinţă cu plată

Actuala administraţie din Slatina doreşte introducerea parcărilor de reşedinţă, cu plată, însă demersul a fost abandonat, deocamdată, după...