Peste 700 milioane de euro pentru împăduriri, prin PNRR. Primarii din Olt, judeţ afectat de deşertificare, au aflat care sunt condiţiile pentru a primi finanţare

Data:

Share post:

Reprezentanții autorităților publice locale și județene au avut, joi, o întâlnire cu secretarul de stat în Ministerul Mediului Ionuț Sorin Banciu, pe tema Campaniei Naționale de Împăduriri 2022-2026, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Întâlnirea s-a petrecut în sala de şedinţe a CJ Olt, iar printre cei care au participat s-au numărat prefectul Florin Homorean, subprefectul Cosmin Floreanu, vicepreşedintele CJ Olt Ionuţ Ivan şi viceprimarul Slatinei Alexandru Berechet.

Campania de împădurire, vitală pentru sudul judeţului

Prefectul Homorean a declarat că o astfel de campanie este foarte importantă mai ales pentru zona de sud a judeţului, care se confruntă cu un fenomen acut de deşertificare.

„Este un subiect foarte importan şi la nivel judeţean, şi la nivel naţional, având în vedere că pădurea, „plămânul verde al Terrei”, joacă un rol foarte important în combaterea schimbărilor climatice. Este un subiect foarte actual şi vedem cu toţii că, la nivelul judeţului nostru, seceta ne afactează pe toţi deopotrivă, cetăţeni, producători agricoli şi economia judeţeană. Ca atare, trebuie să facem uz cât de mult posibil de această campanie, de această posibiltate de finanţare a împăduririi,  creşterii suprafeţei ocupată de pădure, în judeţul nostru. Nu am stat degeaba nici până acum. La nivel judeţean, din anul 2006 şi până în prezent, pe diverse programe de finanţare s-au împădurit peste 2.400 de hectare de pădure. E foarte important că s-a întâmplat acest aspect, în special în sudul judeţului, unde ne confruntăm cu un fenomen de deşertificare, care devine tot mai acut, pe fondul schimbărilor climatice din ultima perioadă. Am avut împăduriri făcute prin intermediul asociaţiilor de proprietari, administraţiilor publice locale, în special pe raza localităţilor Urzica, Dobrun, Ştefan cel Mare, Vădăstriţa, Ianca, Coteana, Studina, Corabia şi Grojdibodu”, a declarat prefectul.

Aproximativ 8.000 de hectare ar putea fi folosite pentru aceste noi păduri.

„Totodată, la nivelul judeţului, noi am inventariat suprafeţele de teren degradate sau neproductive, care ar fi fezabile pentru împăduriri. În momentul de faţă, estimăm că undeva peste 8.000 de hectare ar putea fi utilizate în acest scop. Noua campanie şi modul de finanţare din spatele ei este foarte facil, foarte uşor se pot obţine banii din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Mare parte din modul de obţinere a banilor se desfăşoară digital. Suntem, ca beneficiari, foarte mult ajutaţi de o aplicaţie. Ne va scuti în a face drumuri care nu sunt necesare către autorităţile statului. Este o oportunitate foarte valoroasă pe care ar trebui să o valorifică pe cât de mult posibil”, a mai spus Homorean.

La rândul său, secretarul de stat Ionuț Sorin Banciu a vorbit despre importanţa împăduririlor în zona de sud ale Olteniei.

„Nu întâmplător am venit în judeţele din sudul ţării, pentru că consider că este foarte important să avem suprafeţe mai mari de păduri, exact aici unde este mai multă nevoie de ele, avem aceste probleme de deşertificare, care ne îngrijorează. Ştiu că schimbările climatice afectează deja foarte concret şi produc pagube serioase fermierilor, oamenilor, comunităţilor locale. Şi ăsta a fost unul dintre motivele pentru care m-am implicat de la început în negocierea acestui pachet de finanţare păduri şi biodiversitate, la Ministerul Mediului. Am reuşit să obţinem peste 800 de milioane de euro, finanţare nerambursabilă de la Comisia Europeană, dintre care 730 de milioane de euro doar pentru împăduriri, pepiniere, reîmpăduriri, mini-împăduriri urbane. Ce este cel mai important este să vă uitaţi la acest ghid cu inima deschisă pentru că am învăţat din greşelile trecutului. Au existat campanii de finanţare pe programe de împădurire, pe care le ştiţi. La o parte dintre ele aţi aplicat. Există nişte exemple foarte bune în judeţul dumneavoastră de păduri înfiinţate din nimic, în mijlocul nisipurilor, pe care le exemplificăm de fiecare dată, înclusiv la nivel european”, a declarat Banciu.

Nu este nevoie de cadastru. Subvenţie încasată timp de 20 de ani de la înfiinţarea noii păduri

Reprezentantul Guvernului a ţinut să precizeze că s-a încercat simplicarea procedurii de depunere a cererii de finanţare.

„Ghidul de finanţare ţine cont de toate piedicile şi barierele administrative din trecut. Am încercat să facem o variantă cât mai facil posibil de implementat. Important, nu discutăm de proprietate, nu este nevoie de cadastru. Este un aspect foarte important pentru că ştiu că aţi întâmpinat această problemă în ghidurile de finanţare anterioare. Un alt aspect important este că terenurile nu devin fond forestier, nu le schimbăm categoria de folosinţă. Rămân terenuri agricole, cu specific forestier. Un alt aspect este legat de faptul că finanţarea se va face imediat după împădurire. Vom avea două tranşe în care banii ajung la proprietar. Am încercat obţinerea unui avans dar din păcate, la nivel european, nu se poate acest lucru”, a declarat el.

„Un aspect de noutate este această primă de securizare a carbonului, care se primeşte timp de 20 de ani, de la înfiinţarea pădurii. 456 euro pe hectar este o sumă consistentă. La aceasta se adaugă, în primii 12 ani de la înfiinţare a pădurii, suma de 196 euro pe an şi pe hectar – pierdere de venit agricol”, a mai spus Ionuț Sorin Banciu.

CJ Olt, implicat în combaterea deşertificării

Vicepreşedintele CJ Ionuţ Ivan a ţinut să sublinieze că forul judeţean este implicat activ în combaterea deşertificării şi a iniţiat proiecte de împădurire, cu fiecare ocazie.

„Problema deşertificării şi problema secetei ne sunt foarte cunoscute. La sfârşitul anului 2022, am semnat un contract cu Asociaţia România Prinde Rădăcini pentru o suprafață de 30 de hectare de împăduriri, în zona de sud a judeţului. Am fost în vizită, de curând, la Ianca, şi am văzut aceste perdele forestiere, care la ora asta au crescut şi îşi fac treaba. Am prins şi o zi cu vânt ce muta movilele de nisip. Problema este foarte serioasă, este de urgenţă, pentru situaţia nu este roz, în sud cel puţin. Noi, ca şi autoritate judeţeană, împreună cu administraţiile locale din aceste zone, suntem deschişi, vrem să ştim dacă s-au rezolvat problemele din vechile programe, ce modificări sunt, să vedem dacă reuşim să folosim şi păşunile care nu mai sunt utilizate”, a conchis Ivan.

Beneficiari eligibil

 Beneficiar al schemei poate fi orice deţinător public sau privat de teren pretabil pentru împădurire, indiferent de mărime, precum şi formele asociative ale acestora.

Deţinătorii publici de terenuri, eligibili: municipii, oraşe, comune, alte persoane juridice de drept public, formele asociative ale acestora.

Deţinătorii privaţi de terenuri, eligibili: persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile de familie, societăţile comerciale, asociaţiile şi fundaţiile, UAT- domeniul privat, alte persoane juridice de drept privat.

Articole similare

Iarna revine la final de martie. Se anunţă ninsori în mai multe zone

Vreme se răceşte din nou în mai multe zone ale ţării. Astfel, Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că...

Copil de doi ani dispărut de aproape 24 de ore. Îl caută autorităţi din cinci judeţe cu două elicoptere şi un avion (VIDEO)

O mobilizare uriaşă de forţe are loc la Botoşani după ce un copilaş de doar doi ani a...

Veşti bune pentru românii care au credite. Scad ratele

Românii care au credite cu dobânzi variabile au parte de veşti bune în această perioadă. Asta deoarece indicele...

Dragoş Baştică este dat dispărut. El este căutat de familie şi poliţişti

Dragoş Costinel Baştică, un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna doljeană Castranova, a fost dat...