Poliţiştii din Constanţa, descinderi în judeţul Olt

Data:

Share post:

13 percheziții au fost desfăşurate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Constanța, pe 21 februarie, în județele Constanța și Olt, în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare, fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu cu producerea unor consecințe deosebit de grave.

Anchetatorii spun că, în perioada februarie 2018 – octombrie 2022, un bărbat, de 63 de ani, angajat al unei instituții din comuna Mereni, județul Constanța, având ca atribuții de serviciu întocmirea ordinelor de plată și înregistrarea documentelor în evidențele contabile, ar fi semnat, în numele instituției, fără avizul ordonatorilor de credite și prin falsificarea semnăturilor acestora, documente de achiziție, recepție și plată, prin care a efectuat plăți nelegale din conturile instituției, în cuantum de peste 2.000.000 de lei, în conturile a șase societăți comerciale, din județele Constanța și Olt.

„În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe înscrisuri”, transmite IPJ Constanta.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt și luptători ai serviciilor pentru acțiuni speciale Constanța și Olt.

Articole similare

„M-am născut a doua oară”. Mărturia emoționantă a unui tânăr din Bârlad salvat de medicii din Slatina după ce a suferit arsuri grave

Spitalul Județean de Urgență Slatina confirmă încă o dată calitatea actului medical și profesionalismul echipei de la Secția...

Ultimatum de la Guvern pentru „Anghel Saligny”: Primăriile, obligate să achite 20%

Anul 2026 aduce o schimbare fundamentală și extrem de costisitoare în mecanismul de finanțare a proiectelor de infrastructură...

Alertă alimentară în Balș: Salată de icre cu Listeria, retrasă urgent din Kaufland. Nu o consumați!

Lanțul de magazine Kaufland a emis o alertă alimentară urgentă, rechemând de la comercializare un produs popular, din...

O comună din vecinătatea Slatinei se racordează la gaze. S-a semnat contractul de 11 milioane de lei

Comuna Milcov din județul Olt face un pas decisiv spre modernizarea infrastructurii de utilități. Primarul Marin Dorobanțu a...