S-au finalizat lucrările pe strada Piteşti din Slatina. Intrarea în oraş, cu două benzi pe sens (FOTO)

Data:

Share post:

Municipalitatea a finalizat lucrările de lărgire a străzii Piteşti, de la ieşirea din Slatina spre comuna Valea Mare.

Potrivit primarului Emil Moţ, următoarea fază a proiectului vizează reamenajarea trotuarelor, a spațiului verde și accesul către fiecare proprietate.

„Lucrările de asfaltare și trasare a carosabilului pe strada Pitești, au luat sfârșit. Cu toate acestea, angajamentul meu în calitate de primar al municipiului Slatina nu se oprește aici. Următoarea fază a proiectului vizează reamenajarea trotuarelor, a spațiului verde și accesul către fiecare proprietate, lucrarea fiind finalizată în totalitate în primăvara anului viitor. Mulțumim pentru înțelegere și răbdare! Continuăm să construim Slatina!”, a declarat Emil Moț.

Valoarea investiţiei se ridică la 5.403.651,46 lei, fără TVA, bani de la bugetul local.

Primăria a hotărât demararea acestei investiţii având în vedere că strada Piteşti asigură tranzitul prin localitate şi este prevăzută cu două benzi pe sens, până la intrarea în parcarea SC Alro SA, iar din acest punct până la ieşirea din municipiu, există doar o banda pe sens, lucru care împiedică buna fluidizare a traficului, în condiţiile în care valorile acestuia cresc de la an la an.

Totodată, reprezentanţii municipalităţii arată că asigurarea accesului dinspre municipiu către cartierul Satul Nou este din ce în ce mai dificilă, întrucât în zona respectivă exista doar o bandă pe sens, iar numărul vehiculelor care intră şi ies din acest cartier a crescut considerabil.

Administraţia locală vrea să profite şi de faptul ca, în perioada aceasta, pe strada Piteşti se află în execuţie lucrări de reabilitare a carosabilului şi trotuarelor.

Articole similare

Accident rutier pe Drumul Expres DEx12: Trafic restricționat pe sensul spre Pitești

Un accident rutier s-a produs, în această seară, pe Drumul Expres DEx12 în această după-amiază, în zona localității...

Nicolae Badea solicită dobândă de peste 100.000 de euro pentru împrumuturile acordate clubului Dinamo

Nicolae Badea și-a văzut recunoscute împrumuturile acordate clubului, inclusiv dobânzile, în timp ce statul român a pierdut dreptul...

Haos pe strada Sergent Major Dorobanțu: Slatina se sparge din nou pentru că „băieții” au uitat să monteze vanele

Locuitorii de pe strada Sergent Major Dorobanțu din Slatina trăiesc un deja-vu de coșmar. Deși artera a fost...

Schema fragmentării: Cum s-au cheltuit 440.000 lei pe stâlpi, vele şi umbrele în Slatina

O analiză a contractelor atribuite în anul 2025 scoate la iveală un mecanism financiar extrem de bine pus...