Spital în pragul colapsului. „Nu avem un medicament, o mănușă, un material sanitar, o seringă, un antibiotic”

Data:

Share post:

Directorul financiar al Spitalului Judeţean Reşiţa spune că unitatea sanitară se află într-o situaţie disperată. Astfel, din cauza arieratelor neachitate, spitalul nu are medicamente, iar viaţa pacienţilor este pusă în pericol.

“Avem atâtea probleme la spital, n-avem un medicament. (…) pe ATI oamenii mor. În momentul de față nu avem un medicament, o mănușă, un material sanitar, o seringă, un antibiotic. Domnule președinte, este vai în spital, credeți-mă e grav, mor pacienți în ATI, mor în oncologie, haideți să vedeți cum arată! Am fost chiar eu pentru un copil să cumpăr medicamente, nu-i normal. Trebuie împreună să ne adunăm, să facem spitalul să meargă, nu să-l punem pe butuci”, a declarat Adina Milos, potrivit G4Media.ro.

Situaţia a stârnit discuţii aprinse între preşedintele Consiliului Judeţean Reşiţa şi directorul financiar. Astfel, Romeo Dunca, şeful CJ a cerut explicații conducerii Spitalului Județean din Reșița în legătură cu arieratele pe care unitatea medicală le are, înainte de a transfera banii veniți prin sprijin guvernamental, din contul Consiliului Județean în contul spitalului.

Probleme din cauza unor facturi neînregistrate

După ce a analizat cu atenție documentele puse la dispoziție de spital, Romeo Dunca împreună cu echipa sa a identificat și o serie de probleme, de exemplu mai multe facturi de la Aquacaraș sunt neînregistrate.

“E vorba de alți 400.000 de lei care, nefiind înregistrați, nu au putut să fie plătiți. Practic, dovada că nu e vorba de nimic pro bono este că în februarie au fost înregistrate aceste facturi. Dacă erau pro bono, nu erau înregistrate nici în februarie, nici măcar nu se emiteau facturile, dar ele au fost emise în luna septembrie a anului trecut, în baza unor situații de lucrări semnate la momentul respectiv și cu documente depuse la registratură cu număr de înregistrare din septembrie. Alea nu sunt astăzi arierate dar vor fi săptămâna viitoare”, a spus Dunca.

Arieratele Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa nu vor rămâne la zero din cauza facturilor neînregistrate la timp de la societatea Aquacaraş, deşi asta s-a dorit iniţial prin acel sprijin guvernamental de 14,6 milioane de lei, relatează Agenția de presă Rador. Vor apărea alte probleme financiare, este concluzia preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Dunca, în urma şedinţei care a avut loc marţi la sediul forului judeţean.

Aquacaraş, E.ON şi Enel nu doresc să renunţe la penalităţi. În aceste conditii, pentru menţinerea arieratelor la 0, conducerea unităţii medicale trebuie să găsească alte soluţii pentru achitarea facturilor la zi, potrivit G4Media.

Articole similare

Cazare asigurată de Primăria Balș pentru victimele exploziei din blocul de garsoniere

Primăria Balș asigură cazare pentru persoanele afectate de explozia produsă joi, în blocul de garsoniere G5. Primarul orașului Balș,...

Cum se procedează corect în cazul unei secționări accidentale. Medic: „Nu puneți niciodată degetul tăiat direct pe gheață”

Medicul Florin Popa, specialist în microchirurgie reconstructivă, estetică și plastică la Spitalul Județean de Urgență Slatina, a explicat...

Florin Popa, medic la SJU Slatina: „Apa rece e singurul tratament corect pentru arsură, nu gălbenușul sau varza”

Medicul Florin Popa, specialist în microchirurgie reconstructivă, chirurgie plastică și estetică la Spitalul Județean de Urgență Slatina, avertizează...

Explozia din Balș, provocată de o butelie cu GPL. Distrigaz Sud Rețele: „Rețeaua de gaze nu a avut defecțiuni”

O explozie puternică urmată de incendiu a avut loc joi dimineață într-un bloc de locuințe din municipiul Balș,...