Tânăr din Dolj, reţinut după ce a fugit de la locul accidentului şi s-a dus pe un câmp unde a demontat plăcuţele de înmatriculare ale maşinii. El nu posedă permis de conducere (VIDEO)

Data:

Share post:

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna doljeană Melineşti, a fost reţinut de poliţişti după ce a fugit de la locul accidentului şi a demontat numerele maşinii, pe un teren agricol din localitate. Tânărul nu are nici permis de conducere.

Totul a ieşit la iveală după ce polițiștii au fost sesizați de o unitate medicală din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, un tânăr de 25 de ani, din comuna Melinești s-a prezentat la camera de gardă cu leziuni la nivelul picioarelor.

Inițial, acesta le-a declarat polițiștilor că a suferit vătămările în urma unei lovituri cu un obiect metalic, ulterior stabilindu-se că a fost victima unui accident rutier, în comuna Melinești, sat Negoiești.

Poliţiştii spun că un tânăr, de 24 de ani, din comuna Melinești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Negoiești, ar fi intrat în coliziune cu două autoturisme parcate, între acestea aflându-se tânărul de 25 de ani, din comuna Melinești, care s-a prezentat singur la spital.

Conducătorul auto de 24 de ani ar fi părăsit locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție, deplasându-se pe un teren agricol unde ar fi demontat numerele de înmatriculare de pe autoturism, acesta sustrăgându-se cercetărilor.

Tânărul nu are nici permis de conducere, fiind reţinut de poliţişti.

„În cursul zilei de 11 aprilie, în urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj și ai Biroului Rutier Craiova, a fost identificat conducătorul auto de 24 de ani, acesta fiind condus la audieri, ocazie cu care s-a stabilit că nu posedă permis de conducere.

În urma cercetărilor efectuate și în baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe tânăr, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași în vederea luării unei măsuri preventive”, transmite IPJ Dolj.

Articole similare

Eșecul noii conduceri CAO: Raportul care desființează promisiunea lui De Mezzo privind apa potabilă în Slatina

Promisiunile electorale din campaniile primarului Mario De Mezzo, care și-a asumat ca obiectiv central transformarea apei de la...

O tânără din Corabia, care susţinea că este hărţuită de un profesor, și-a fabricat singură probele. Ea a fost pusă sub urmărire penală

Un caz care a generat o presiune publică uriașă în orașul Corabia a luat o turnură neașteptată. Ceea...

Slatina ar putea reveni la impozite normale: Consilierii PSD au iniţiat o hotărâre pentru a tăia cota de 49%

Consilierii locali ai PSD Slatina au depus un proiect de hotărâre și au solicitat convocarea unei ședințe extraordinare...

Slatina sub alertă: Prefectul Emil Albotă impune măsuri drastice pe strada Grădiște după alunecarea de teren

Situația de urgență provocată de instabilitatea versantului pe strada Grădiște din municipiul Slatina a intrat într-o nouă fază...